Havana y Beatriz

Stau acolo, in soarele arzator al amiezii, trupa normala de parasute insistente, pierzand vremea in fata cafenelei, gata sa sara la portofelul oricarui turist "single" cu conditia sa fie barbat. Ma simt oarecum norocos, am scapat deocamdata fara momente penibile, desi cateva s-au repezit pe urmele mele vociferand zgomotos. Golesc restul de Mohito si ultimele picaturi din paharul cu apa cu gheata si ies, simuland graba, cu un pas preocupat, pana reusesc sa scap de pericol dupa primul colt.
Incerc sa respir adanc si sa ma linistesc, dar efortul, soarele si Mohito-ul ma inhata deja de cap si ma plimb nauc pe strazile si aleile deja familiare ale vechii Havane. Ma strabat scurt ganduri aleatorii. Dau vina pe lipsa mea totala de machism pentru toleranta extrem de scazuta fata de cea mai veche profesie din lume, dar imediat ma gandesc ca nu am dreptate, ceva e stramb in tot rationamentul, am aceeasi reactie viscerala si fata de betivi, cu toate ca am fost - mai sunt? - alcoolic. Fuga de idei: ma intreb daca as putea praji oua oe caldaram.
Prin ceata din cap - sau mai degraba aburul ala tremurat pe care il zaresti privind o sosea in zare - prind cu coada ochiului o pustoaica de o frumusete incredibila, "stunning" tocmai zice o americanca grasa si plina de cosuri trecand pe langa mine, dar ma prind repede ca vorbeste despre cubul de gheata cu care se freaca pe ceafa. Parasesc cu privirea cubul, ma uit din nou la fata, poarta o rochie mini si lalaie dintr-un material de ala ieftin, inflorat, cu elastic deasupra sanilor si niste slapi cu bareta intre degete, ma intreb automat daca asta o fi tot, dar gandul imi trece repede, ca in fata sanului unei madone vazut intr-o catedrala. E slaba, delicata chiar, dar are curbe frumoase si pielea inchisa si satinata. Plina de gratie, inocenta, cu siguranta nu e o profesionista. Stiu, stiu, "Maria full of Grace", deja am folosit comparatia cu statuia madonei, merg pe un teren alunecos aici. Imi potrivesc pasii ca sa o am in "vizor". Da cateva colturi, se opreste in fata unei vitrine, imi simte privirea de la distanta. Ochii ei ma evita dar pentru o fractiune de secunda se indreapta mandra.

Mai tarziu, intra intr-o farmacie si eu stau la distanta, pe partea umbrita a strazii si imi aprind o cigarillo concentrandu-ma sa nu trag in piept. Ma intreb daca as putea sa am bafta sa o cunosc vreodata si daca sansele mele ar fi fost mai mari daca ma nasteam si cresteam undeva in cartier, intr-una dintre casele marete si paraganate din Havana veche. Nu am vazut o fata atat de frumnoasa in viata mea.

Suflu prelung fumul si de dupa colt apare Euclide cu gasca lui de prieteni, ma vede incaleca bicicleta si in cateva secunde e langa mine, parca e duhul din lampa. Euclide e un pusti negru de 12 ani, putin peste, putin "procurator" de iarba, putin ghid si putin baiat bun la toate comisioanele la care te-ai putea gandi cand nu vrei cu nici un chip sa parasesti canapeaua confortabila din holul cu are conditionat al hotelului. L-am cunoscut pe strada, in prima mea zi in Havana. S-a prezentat politicos, cu ambele nume si a petrecut restul zilei insistand sa-mi tina companie si urmandu-ma rabdator de colo colo, pana cand in cele din urma, sarmul lui si lenea mea nativa au castigat. A castigat si el un pranz si cativa dolari facand pe Sancho Panza in ziua aia si in urmatoarele.

Ca de obicei, are un "deal" pentru mine, o cutie de trabucuri pentru 40 de dolari. "Coronas autentice, Romeo Y Julieta. Unchiul meu stie pe cineva care face rost. Ti le pot aduce diseara."
"Stii povestea lui Romeo si a Julietei?" il intreb.
"Mda, o poveste de dragoste vestita, nu?"
"Da. Acum ma simt ca Romeo cand a vazut-o prima data pe Julieta"
"Vrei sau nu tigarile?"
"Sigur, dar acuma vreau sa o cunosc pe "morena"" zic si i-o arat cu degetul in timp ce ea iese din farmacie si se indeparteaza.
Duce mana la ochi si o priveste o secunda. "O stiu"
"No shit" imi scapa.
"O cheama Beatriz, e de la mine din cartier. Stai asa ca ma duc sa o chem."
Sare pe bicicleta si abia apuc sa il tin pe loc.
"Nu, nu asa, nici ea nu cred ca ar vrea sa ma cunoasca asa. Chiar o stii?"
"Da, e prietena cu sor-mea vitrega. Stiu si unde sta."
"Are un barbat?"
Ridica din umeri. "Sta cu maica-sa."
"Si.. cum e? Ce face toata ziua? Merge prin discoteci, prin cluburi, se plimba pe faleza?"
"Nu ca alea nesimtite. E OK da' nu e vreo virgina intepata"
"Si de unde stii tu asta?"
Rade. "Nu exista virgine dragute in Havana"
"Cati ani are?"
"18 sau cam asa, destul de batrana" Iar rade si ma intreb daca vrea sa spuna ca e destul de batrana din perspectiva unu pusti de 14 ani sau "suficient" de batrana...
"Crezi ca ar vrea sa ne intalnim?"
"Sigur. Daca vrei le invit pe amandoua, pe sor'mea si pe Beatriz sa ia cina cu noi" Ranjeste.
"Sunteti invitatii mei" il ciufulesc cu simpatie. " Esti un adevarat WonderBoy."

Euclide ma insoteste pana la Casa de Margarita, pensiunea din Vedado unde stau. Margarita si sotul din dotare, si cele doua fete mici se inghesuie intr-o camaruta din minunea asta de casa si le inchiriaza pe celelalte trei. Am o camera minunata, cu baia mea privata, pat dublu cu galerie, un ventilator in tavan, un frigider si un stereo.

Tot Euclide m-a dus prima data si la Alejandro's, si am ajuns sa-mi iau cina acolo aproape zilnic. Restaurantul intim, micut, "ca la mama acasa", e ascuns intr-un apartament de la etajul 5. Imi place sa ocup una dintre cele doua mese de pe balconul de deasupra strazii si sa-mi citesc cartea intre doua imbucaturi de Chop Suey si un gat de bere. Batranul proprietar, ziarist pensionat si ocazional chelner vine din cand in cand sa-mi tina companie si sa-si asculte amintirile despre revolutie, Angola si soviete.

Seara Euclid mi-a adus cutia de trabucuri in camera si ne-am plimbat pana la Alejandro's, unde, spre incantarea mea prost ascunsa au aparut in scurt timp Maria - sora vitrega - cu prietenul ei si Beatriz.

Ma gandeam daca sa pun cina asta cu Beatriz pe seama destinului sau a norocului. Poarta aceeasi rochita din timpul zilei. De aproape e chiar si mai radianta, si mai captivanta decat de la distanta. Are ochii la fel de negri ca si pupilele. Parul negru si des ii cade peste umerii goi si stralucitori. Nu se machiaza si nu pare sa se penseze. Are buzele mici dar foarte rotunde, Ca bobocul unei lalele - imi trece prin gand. E rusinoasa, ganditoare si rezervata si abia scoate cateva cuvinte toata seara, dar pare oarecum constienta ca ea e persoana speciala intr-o ocazie speciala. Fac eforturi constiente sa-mi iau ochii de la ea din cand in cand si sa-i privesc si pe ceilalti.

In noaptea aia, dupa ce Alejandro a inchis restaurantul, ne plimbam toti pe faleza Malencon Drive, cu oceanul pe fundal si sub lumina albastruie a lunii ca intr-un film romantic prost. Euclide face opturi cu bicicleta mult inainte. Profit de sarutul pasional de despartire al Mariei cu iubitul ei si reusesc sa schimb cateva vorbe cu ea.
"Vrei sa ne vedem si maine?" o intreb.
"Nu stiu" raspunde rusinata cu ochii la dalele de beton.
"Pot sa te sun?"
"Nu."
"Te rog, vino din nou la cina cu Maria si Euclide. Vreau sa te vad."
"Multumesc." e tot ce raspunde si Maria vine din spate si o ia de umeri si pleaca spre casa.
Iubitul imi face un semn cu mana si o ia si el inapoi. Cand raman singur pe faleza Euclide intoarce bicicleta spre mine intr-o curba larga.
"Cred ca te place" spune.
"De unde stii?"
"Am auzit-o spunandu-i ceva sora-mii"
"WonderBoy!"
"Uite, e draguta dar nu e o fata usoara. Daca vrei iti trimit alta fata draguta la tine acasa in noaptea asta."
"Multumesc, dar nu am nevoie de favoruri de astea"
"Sigur?"
"Sigur. Dar poti sa o inviti pe Beatriz oricand sa ia masa cu noi."
"O sa o pun pe Maria sa o aduca. Enjoy the cigars!"

Noptile care au urmat am fost seara de seara la Alejandro's. Ajungeam de obicei cu o ora inainte de venirea lor si oricat incercam sa ma conving ca fac asta pentru a-mi putea citi linistit ziarele de seara, in realitate o faceam de nerabdare. Veneau impreuna, mult dupa ce rabdarea mea zacea tandari langa ziarele nedesfacute pe masa si eu ma aplecam disperat peste balustrada balconului incercand sa vad cat mai departe strada. "E pericoloso sporgersi!" Dar macar o vedeam zilnic pe Beatriz. Rosea des si vorbea rar si nu puteam sa ghicesc deloc la ce se gandea. Manca putin si intotdeauna cerea soptit resturile la pachet. Incetul cu incetul parea sa devina confortabila cu ideea ca vreau sa fiu cat mai aproape de ea. Din a doua noapte a stat la masa linga mine. Purta niste jeansi prespalati roz si un tricou hard-rock negru, stramt, sfasiat din fabrica la spate si cu o amprenta de buze rosii imprimate in fata. Pe buze, o idee de ruj rosu.

Vinerea urmatoare i-am dus pe Euclide, Maria si Beatriz la un restaurant chinezesc. Beatriz s-a indragostit de ideea de fortune cookie dar nu a aratat nimanui biletul. Dupa masa am mers sa vedem un film spaniol, Tango al lui Saura. In sala Beatriz a stat langa mine si pe la mijlocul filmului si-a pus capul pe umarul meu si a inchis ochii. Nu imi dadeam seama daca doarme sau nu, dar m-am simtit mandru si am stat nemiscat pana la final. In noaptea aia ne plimbam din nou pe Malencon, cand, in timp ce traversam o fasie de umbra, s-a oprit brusc, m-a luat de mana, s-a ridicat pe varfuri si mi-a soptit la ureche ca ar vrea sa mearga cu mine acasa.

La pensiune ne-am strecurat pe varfuri ca sa nu deranjam pe nimeni. Cand am inchis usa si am aprins lumina a disparut in baie si multa vreme s-a auzit doar dusul curgand. S-a intors goala, a lasat usa de la baie usor deschisa si a stins rapid lumina in camera.Ma uitam la silueta ei cum incerca - o eternitate - sa gaseasca la radio un post cu muzica romantica. Apoi s-a cuibarit langa mine in pat si a stat asa o vreme, cu capul pe pieptul meu. Ii simteam atingerea calda si satinata pentru prima oara. Am stat asa o vreme, dupa care, incetisor, am inceput sa o sarut pe frunte mai intai, apoi pe ochi, apoi pe umar, apoi pe buze. Mirosea a sapunul meu cu levantica. Am mangaiat-o pe spate si pe coapse si i- am sarutat sanii. A frematat cand am intrat in ea. La inceput a fost tacuta si tandra, mai apoi, brusc, a devenit pasionala.

Beatriz e plina de surprize. Dupa ce ne revenim putin din ameteala sexului intens si frenetic, isi pune iute chilotii - deci poarta - , aprinde lumina si petrece o vreme examinand in tacere corpul meu gol si zona genitala, cu curiozitatea unei fetite care si-a dezbracat pentru prima data papusa. Apoi dispare din nou in baie... luung, luung, pana cand simt o senzatie de disconfort asteptandu-mi randul. Cand ies si eu in cele din urma din baie, si-a deschis o cutie de bere din frigider, si-a aprins o havana si, ca si cum nu as fi de fata, cotrobaie prin lucrurile mele raspandite prin toata camera. O secunda ma gandesc cu orgoliu ca poate cauta urmele altei femei. Gaseste rucsacul meu deschis aruncat in dulap, il scoate si meticuloasa, se uita in toate compartimentele si buzunarasele. Zac intins in pat fara sa scot o vorba si o privesc cum imi gaseste pasaportul, il deschide si se uita o vreme la poza mea, apoi imi silabiseste pe tacute numele. Gaseste si portofelul, examineaza cu grija putinii bani pe care ii am, cartile de credit si cecurile de calatorie. Ii spun ca nu sunt un om bogat dupa standardele din afara Cubei.

"Nici o fotografie?" intreaba.
"Imi pare rau, nu am nici una"
Apoi stinge lumina, se urca langa mine in pat si, cu capul pe umarul meu adoarme.
Cand ma trezesc, Beatriz doarme inca. Prin fereastra mica, sus, deasupra patului, o noua zi fierbinte si insorita curge in camera. La lumina zilei ii privesc corpul perfect, il examinez milimetru cu milimetru. Are doar doua semne de vaccin pe brat si o zgarietura mica si transparenta pe genunchi. Transpiratia i se strange pe piele ca roua pe o orhidee. O las dormind si intru la dus si cand ma intorc in camera e deja imbracata si nerabdatoare sa plece. Inainte de a iesi imi spune:
"Noaptea care vine trebuie sa stau acasa. O sa vin pe aici maine dupaamiaza."
"Te astept"
"Ai grija, fara femei noaptea asta, ai inteles?"

In ziua aia am luat un taxi pana la plaja si am stat si m-am holbat la cerul turquoise si la norii cazuti jos la orizont. Seara am stat acasa si am citit. Cand m-am culcat, asternuturile, neschimbate, miroseau a ea.

Se infiinteaza in ziua urmatoare putin dupa pranz. Poarta alt tricou negru, cu LOVE scris cu litere mari, argintii, pe piept. Intra in camera, se dezbraca rapid si, fara prea multa ezitare facem dragoste in picioare in fata oglinzii. Apoi zacem in pat o vreme si ea inchide putin ochii si doarme cateva clipe. Doarme atat de linistita si eu ma trezesc gandindu-ma ca am chef sa fac ceva care sa o faca sa zambeasca. Chiar daca imi place curatenia linistii si tacerii ei, brusc am chef sa o vad cum se bucura.

Cand se trezeste ne imbracam si decidem sa mergem la cumparaturi. Beatriz ma duce la un fel de magazin-depozit, subventionat de stat, de unde isi cumpara probabil tot ce poarta. Hainele par sa vina de la lichidatori de stocuri din China si America de Sud sau de la vreo organizarie caritabila internationala. E cam gol, tot ce vad pe rafturi sunt cateva tricouri promotionale de 3-4 ani vechime si niste costume dubioase de poliester. Beatriz zice imbufnata ca trebuie sa treaca des ca sa gaseasca cate ceva, dar de data asta nimic din ce vede nu ii place si plecam.

Ma gandesc ca o rochie mai stilata ar putea sa o inveselesca si o duc la un mic boutique chic din holul unui hotel international. Magazinul are aer conditionat si canta muzica italiana veche, vanzatorul ne primeste cu un zambet si incepe sa ne prezinte tot felul de haine si sa ne faca sugestii. Beatriz e uluita din clipa in care intram. Mangaie hainele de designer. Apoi incearca cateva rochii, pozand in oglinda, pe jumatate rationala, pe jumatate fascinata. Examineaza etichetele cu pretul si se minuneaza dar se vede pe ea ca ar vrea sa probeze tot ce e in magazin. In cele din urma ajunge la o rochie albastra de matase care ii vine foarte bine si de care pare indragostita. Ma gandesc ca la urma urmei si eu merit sa o vad imbracata in rochia aia. Pe eticheta de pret scrie un rezonabil 135$ si ma decid sa platesc cash si sa ii fac rochia cadou. Cand iesim din boutique e numai zambete, e fericita si exaltata si balangane larg punga fancy de hartie cu snur rosu a magazinului. Ne plimbam putin tinandu-ne de mana. Cand ne despartim ma saruta si imi spune cu un zambet dulce:
"Multumesc pentru cadoul minunat"
"Cu placere" ii raspund. "Sper ca e destul de frumoasa pentru tine"
"Asculta" imi zice, "Ma asteapta ai mei si trebuie sa stau in casa in noaptea asta. Dar hai sa facem ceva frumos maine. O sa vin imbracata cu rochia."
"Putem merge la un restaurant frumos sa intr-un nightclub. Orice iti place"
"O sa vin la tine maine pe la ora asta"
"O sa te astept"
"Inca ceva. Sa nu te atingi de nerusinatele alea. Ai inteles?"

In seara aia am mancat devreme cina la Alejandro's si am plecat acasa si am stat cu Margarita si cu copii si am privit la televizor o caseta video neclara, o comedie romantica Hispanica despre imigranti Dominicani in Bronx. In ziua urmatoare m-am dus iar la plaja si am terminat de citit cartea.

S-a innoptat si Beatriz mi-a tras clapa. Am stat in casa pana dupa miezul noptii si am baut toata berea din minibar fara ca ea sa dea vre-un semn. Apoi m-am decis sa trec strada la bodega locala unde m-am imbatat crunt cu rom fara sa-mi iau ochii de la intrarea in pensiune.

Ziua urmatoare, pe la pranz, m-a trezit un ciocanit in usa. Femeia cere o ajuta pe Margarita la treaba ma anunta ca Beatriz a venit sa ma vada. Cand intra ma lupt cu o mahmureala gigantica si ea e sobra si mohorata. Poarta iar tricoul cu urma de buze. Se aseaza langa mine pe pat cu privirea in jos si imi spune cu o voce trista:
"Imi pare rau pentru azi noapte dar am avut o mare problema acasa"
"Ce s-a intamplat?"
"Nu am putut sa port aseara rochia de la tine... am fost foarte suparata si nu am vrut sa vad pe nimeni" spune ea si ochii i se umezesc.
"Dar de ce?"
"Pentru ca ieri maica-mea a dus rochia inapoi la magazin ca sa ia inapoi banii pe ea." Face o pauza cat o lacrima ii aluneca pe obraz.
"Maica-mea a zis ca nu pot sa pastrez rochia aia cate vreme nu avem destula mancare pentru toti acasa.

O imbratisez si ea izbucneste in plans. Nu stiu ce sa spun, nu sunt foarte bun la consolat oamenii care plang. Ma apuca asa un fel de furie, nu pe ei, ci pe situatia in sine. Ii spun ca la urma urmei era doar o rochie, o bucata de carpa, si ca nu are nici un motiv sa fie asa de suparata. As vrea sa-i spun ca o sa-i cumpar alta rochie, si ca poate sa se bazeze pe mine pentru orice dar ma abtin pentru ca mi se pare ca nu ar suna bine chiar acum. In loc de asta zic:
"Imi pare tare rau. Hai nu mai plange. Orice imi sta in puteri... "
"Trebuie sa plec. Ne vedem mai tarziu."
"Cand?"
"Nu stiu. Trec eu."

Se indreapta repede, se aduna putin si se ridica. Dupa o pauza scurta in care isi sterge ochii privind la podea imi spune la revedere si pleaca inchizand usa dupa ea. Stau un timp pe pat tacut si confuz.

Bineinteles ca asta a fost ultima data cand am vazut-o. Bineinteles ca nu m-a mai cautat. Cateva zile m-am intrebat ce s-o fi intamplat. M-am intalnit cu Euclide cand a venit cu un nou grup de italieni middle class la pensiunea Margaritei. Era ocupat cu noii clienti si cand l-am intrebat de Beatriz mi-a zis ca nu stie nimic dar ca o sa afle el ceva... candva...

In cele din urma am renuntat sa o caut. Nu stiam practic nimic despre ea, cubanezii nu sunt prea prietenosi cand incepi sa pui intrebari, si, la urma urmei, mai aveam doar cateva zile de stat, simteam deja anxietatea dinaintea intoarcerii la "real life". Incepeam sa ma simt din nou ca un strain obosit si nebagat in seama, simteam nevoia sa ma misc, sa schimb decorul. In ziua urmatoare am parasit Havana si am plecat la Santiago, unde am petrecut restul zilelor care mi-au rams de petrecut in Cuba.

A durat ceva peste doi ani pana cand am reusit, mai mult din intamplare, sa ajung din nou in Cuba.

Parasesc aeroportul, langa mine pe bancheta din spate a taxiului am rucsacul, in mana tin biletelul cu adresa Casei di Margarita. De data asta stiu exact unde vreau sa ajung, asa ca evit bataia de cap de a alege si plati pe doua trei zile unul dintre hotelurile de stat care inconjoara aeroportul. Am sunat la Margarita din timp sa-i spun ca vin. Spre incantarea si surpriza mea si-a reamintit de mine - el guapo european - si mi-a promis aceeasi camera. Mi-as fi dorit sa ajung mai devreme, dar era deja trecut de miezul noptii. Tocmai plouase si strazile erau ude si stralucitoare. Taxiul aluneca silentios prin intunericul strazilor Havanei. Taximetristul, un mulatru energic si plin de verva ma intreaba:
"De unde iesti? Italian?"
Nu, sunt roman, dar vin din New York"
"Nova Iorque... el centro del mundo! Nu esti prima data aici..."
"Nu, am mai fost acum vreo doi ani"
"Bine ai revenit in comunism!"
"Cum mai e viata in Cuba?"
"Acelasi rahat"
Ne apropiem de centru si peisajul familiar, cu tinerele prostituate stand grupuri, grupuri pe marginea trotuarelor si in intersectii ma izbeste ca mirosul unei placinte facute demult de bunica.
"Fetele... aici le-am lasat, aici le gasesc"
"Putas ... Las putas!" Pronunta cu emfaza razand.
"Credeam ca s-au mai imputinat..."
"Nu, asta nu se schimba nicidata"

Mirosul bogat de ploaie si pamant ud intra prin geamul deschis al masinii. E bine sa fiu pe pamant din nou, intr-un loc unde am mai fost. Stiu ca voi gasi aceeasi oameni si le voi auzi povestile din nou. Si Beatriz.... vad o fata alergand pe celalalt trotuar si gandurile mi se imprastie. E pe tocuri, poarta un mini rosu si un tricou negru cu amprenta insangerata a unui sarut.

"Stai, Incetineste putin, da putin inapoi!" strig la sofer si ies pe jumatate pe geamul masinii.
Taxiul incetineste, Opreste. E oricum un semafor rosu inainte. Ma intorc si mai mult sa privesc cu ambii ochi, si, cum iese dintr-o zebra de umbra si intra intr-una de lumina, reusesc sa o vad bine. E Beatriz.
"Iti place?... E draguta. Vrei sa intorc masina?" ma intreaba soferul.
"Nu, nu e nevoie" ii raspund.
"Te-ar costa probabil cam 60 de dolari, poate 40 la ora asta. Daca vrei ma targuiesc eu pentri tine."
"Nu... multumesc... e ok"...
"Well, adevarul e ca abia ai ajuns... Tot aici o gasesti si maine."