Breathgames

Fetele stateau pe o patura, spate in spate, aproape goale. Patura neagra era asezata grijuliu si fara cute peste bucata de fundal din carton la fel de negru. Cartonul era fixat sus, la peste 4 metri pe zidul de caramida si de acolo curgea cuminte peste dusumeaua prafoasa, pe sub patura neagra si pana la jumatatea camerei unde era prins cu niste pioneze. Funia statea cuminte infasurata in jurul gatului fetelor. Jur imprejur, jur, imprejur, jur imprejur. Capetele funiei coborau pana la incheieturile mainilor legate de o parte si de alta. Am ingenuncheat in fata Marketei si Petter era deja in genunchi in fata Lubei, cu telecomanda in mana. "Pina inveti cat vede aparatul, uita-te la inceput pe monitorul tau de control, da dupa aia incearca sa o faci fara sa-ti iei ochii de la ea."
M-am uitat la telecomanda minuscula din mana mea, la Canonul meu pus pe un trepied cam la 45 de grade, apoi la monitor. "Oricum, ideea e ca nimeni nu o sa vrea sa-ti vada tie mutra barboasa in poze, a ras Petter""Da nici sa faci poze asa, aiurea... tine minte, provoci reactia, controlezi reactia, capturezi reactia." Deja totul era mult prea didactic pentru mine. Plus ca, sigur, cele cateva linii de coca, sticla de Jack, paharele de sampanie si cine stie ce mai bagasem in mine pana in momentul ala nu ma prea ajutau la concentrare. Linia care ar fi trebuit sa desparta intentiile de dorinte era atat de confuza... atat de... sinusoidala... incat doar daca as incerca sa le pun pe toate pe hartie ar iesi o poveste de sine statatoare.
Desi fetele aveau exact aceeasi varsta, Luba parea mai tanara, atat de draguta, proaspata, cu sanii ridicol de mari si permanent delicios de bosumflata, atat de stilata incat parea ca prezinta moda purtand doar perechea alba de chiloti de bumbac. Petter era... eh... Petter. Foarte priceput in tot ceea ce facea, de la shibari la fotografie, cu maini de dulgher nu de artist, gratios de masculin si extrem de econom in miscari. Si extrem de insurat cu Luba. Si mai era Marketa, facuta toata numai din ochi stralucitori ce comunicau instantaneu cu mine. Delicata intr-un fel pe care nu l-am mai intalnit pana la ea. Artist, model, dansatoare, un adevarat personaj.
Click. Dam timpul inapoi. Suntem toti patru intr-un bar intunecos. Bem Jack. Luba flirteza cu mine. Petter flirteaza cu Marketa. Marketa cu mine. Luba cu Marketa. Petter si Luba s-au casatorit de cateva luni, Luba insa e pofticioasa si lacoma si asta o face sa nu prea tina cont de asta, si in plus adora sa fie privita. Petter e si el suficient de lacom ca sa ma accepte si pe mine cata vreme asta inseamna pentru el mai multa piele de atins, mai multe maini de legat, mai multe fete de sarutat si ranit si fotografiat.
Marketa si cu mine suntem mai mult spectatori, si asta ne face oarecum complici, ne soptim planuri si intrebari si nedumeriri, o sa fie oare doi la doi? trei la unul? Sigur, ea e prada importanta aici, ea e cea care i-a refuzat pe amandoi de nenumarate ori pana cand in cele din urma a acceptat cu conditia sa particip si eu la jocul asta plin de reguli. Si acum asteptatm regulile si jocul, tremurand de nerabdare in scaune, dand peste gat shot dupa shot, plini de anticipare si o oarecare doza de mandrie pentru mine. La urma urmei Petter era Petter, Luba era Luba... si nici Marketa nu era chiar o necunoscuta dupa calendarul facut de Helmut Newton si fotografiile lui Avedon...
Ajunsi in studio am legat-o mai intai pe Marketa de de o masa micuta de fier forjat, cu picioarele atarnand de la genunchi si legate de picioarele mesei, cu mainile legate de celelalte picioare, legate bine, sa nu se poata misca. Pe Luba am atarnat-o de o grinda metalica care sustinea toata instalatia de lumini a lui Petter. Una legata jos, celalta plutind deasupra ei. Cu ciorapii rupti si parul in dezordine, aratau ca niste cadouri sub un pom de iarna, nu stiai la care sa te repezi sa-i sfasii invelitoarea. Pe care sa o "deschizi" prima.
Am luat Canonul in mana insa Petter s-a uitat urat la mine si l-am lasat jos repede. Cauta ceva intr-o cutie, "Ajuta-ma cu astea" a ranjit extragand niste lantisoare si aruncandu-le catre mine. M-am uitat la ele, se puteau lungi sau scurta dupa plac si la capete aveau niste cleme metalice ca cele pentru rufe. M-am uitat intrebator. "Sfarcurile" mi-a zis, si cand m-am uitat din nou la fete, sfarcurile ma asteptau parca trezite brusc de vorba lui Petter. "Daca te doare imi spui" i-am soptit Marketei. "Ce fac cu astea? Cat de lungi le las?" "Leaga-mi sfarcurile unul de altul si scurteaza lantul cat sa fie putin tensionat. Daca nu le dai drumul brusc nu ma doare" mi-a soptit ea. I-am prins cu grija o clema de unul dintre sfarcuri, ma pregateam sa fac la fel si cu al doilea cand o usoara pendulare a Lubei deasupra mea mi-a dat idei. In cateva secunde fetele erau legate una de alta cu doua lanturi intinse la maxim. "Chiar mai bine" a ranjit Petter care se apropiase si privea cu interes. A mangaiat-o usor pe Marketa pe cap, si din miscare i-a desfacut parul, l-a rasucit intr-o coada, i-a tras capul in sus, si, cu o bucata de banda adeziva l-a legat de parul mai scurt al Lubei care ii atarna peste fata. Toata chestia asta incepea sa arate ca o bizara instalatie de arta moderna. "Doare" a scrasnit Luba si se vedea ca intr-adevar erau trase tare de par, Marketei i se inrosise fata de la efortul de a tine capul cat mai sus. "Deja?" a ras Petter, "Asta nu e bine, inca nu e timpul sa doara" Jumatate de tura cu manivela care controla scripetele de care atarna Luba le-a adus mai aproape cu cativa centimetri si s-au relaxat. "Luminile, repede" a zis catre mine Petter si in urmatoarele 5 minute am aranjat reflectoare, am setat intenistati, am pus geluri colorate si le-am scos, pana s-a declarat multumit. "Ia aparatul si fii gata" mi-a ordonat apoi Petter in timp ce se inarma si el cu unul. "Deci, e simplu, tot ce nu trebuie sa apara in imagini suntem noi doi"... "Eu fac una, tu faci una"... "Si asteapta sa auzi beep-ul." Am dat din cap si am ridicat Canonul la ochi. Mana lui Petter a intrat parca cu incetinitorul in cadru, a mangaiat-o pe Luba pe coapsa si i-a imprimat un mic balans. Si studioul s-a umplut brusc de gemete si gafaieli in timp ce fetele pluteau una deasupra celeilalte. Presimtirea durerii parea mai rea decat durerea in sine, lanturile le trageau de sfarcuri si de indata ce incercau sa se arcuiasca si sa se apropie ca sa scape, involuntar se trageau una pe alta de par. Pana la urma fetele au reusit sa se sincronizeze intr-un balet bizar, unul dintre cele mai frumoase si interesante spectacole la care am asistat vreodata. Un ghiont de la Petter m-a facut sa ridic aparatul la ochi si sa incep sa trag imagine dupa imagine, trecand de la plan intreg la detaliu, cautand pielea care se inrosea intinzandu-se, rictusul ochilor, micul zambet de multumire cand reuseau sa se sincronizeze mai bine. Din pacate fetele nu au rezistat mult acolo, asa ca in scurt timp a trebuit sa le coboram. Am rulat niste tigari si ne-am asezat toti pe jos, ele inca pe jumatate legate, asa ca in scurt timp am inceput sa le smucim in joaca pe neasteptate tragand de cate un capat de funie, sa le biciuim usor peste sani si peste fund, la inceput fiecare cu partenera lui, mai apoi shimbandu-le din cand in cand pentru scurte momente. Noi luptandu-ne pe podea. Patura aruncata peste noi in timp ce radem si ne jucam. Fetele il hartuiesc pe Petter care nu vrea sa se dezbrace. Incerc sa detensionez momentul, fara foarte multa convingere insa, am certitudinea ca de asta o sa depinda si renuntarea la ultimele lor haine. Luba cerseste mai mult, mai mult, mai mult, mai multe maini pe pielea ei, mai multa atentie, mai multa durere. In imbulzeala intunecoasa de sub patura imi prinde mana si o trage intre picioare. Stiu ca nu stie a cui e si nici nu o intereseaza. Chiar daca e asa, si chiar daca stiu ca Petter nu are nimic impotriva, si ca toata atentia lui e spre Marketa, am o senzatie de fruct oprit in timp ce degetele mele se scufunda intr-o umezeala fierbinte si interzisa. Cand Petter le pune pe amandoua sa stea in fund si le aseaza spate in spate, habar n-am ce vrea sa faca. Privesc cum le infasoara funia in jurul gaturilor si inghit dureros. Asta e periculos, ce naiba, acuma, sigur, ei au mai facut asta, de multe ori, iar Petter e maestru, dar eu nu as face asa ceva. Cand o trag pe Marketa spre mine si o sarut, o aud pe Luba gemand si sufocandu-se. O imping la loc, dar Peter continua din cealalta parte miscarea si e timpul Lubei sa traga in piept aerul cu zgomot si al Marketei sa se sufoce si sa tuseasca. Inainte-inapoi, ne jucam o vreme asa si imi aduc aminte cum se taie lemne cu fierastraul mare pe capra, tragi sanatos spre tine insa nu impingi, doar ghidezi lama cand trage celalalt. Gemete si sunete de sufocare si horcaituri si tuse. Le sarutam si le pleznim si le ciupim, si le tragem pe fete de la unul la celalalt ca pe niste papusi de carpa cu ochi sticlosi si membre sovaitoare. Incerc sa par cool, neimpresionat, dar ingrijorarea creste in mine incet ca un val, miscarea e ca un val, senzatiile ca un val, sunetelele, lumina, mirosurile, totul se transforma in valuri dupa valuri dupa valuri. Marketa arata minunat, obrajii rosii, buzele congestionate si albastrui. Isi pierde cunostinta, se intoarce, pleaca, vine, pleaca, vine, pleaca, vine, pleacavinepleacavinepleacavine. O explorez cu degetele si nu e sigura catre care dintre senzatii sa-si indrepte atentia, in ce directie trebuie sa se miste ca sa scape de prea mult. Nu scapa de nimic insa pana cand Petter, dupa o lunga vreme, imi prinde privirea si imi face semn ca gata, le dezlegam. Le mangaiem si le sarutam, si le dam cu creme pe gat unde funiile au lasat arsuri rosietice. Oftam toti, nu stiu de ce, si zambim linistiti. Dupa o vreme, Petter si Luba ne conduc catre usa, stam o clipa si privim din prag rasaritul care se apropie si cautam apoi cu pasi moi drumul catre pat, nesiguri ca vom avea vreodata destula energie ca sa terminam toate lucrurile incepute.