Grim Fandango

E ziua mea. Deschid ochii in dimineata asta umeda de August uluit de ciripitul pasarilor care trezeste ecouri in gradina, privesc cu o lipsa de intelegere tâmpa peretele acoperit cu tapet floral pe care soarele portocaliu il arde selectiv, in pete.

"E ziua mea" realizez in cele din urma. Azi fac 76 de ani. Unde au disparut?

Ma rostogolesc dureros de pe salteaua prea inalta. Stau in pijamaua cu dungi la geam si privesc in gradina. Am multe de facut. Mai tarziu. Mult mai tarziu. Zilele astea sunt dedicate uciderii buruienilor, durerilor de spate si dorintelor. In gradina, trandafirii sunt deja treziti, clematis-ul urca pe gard ca un copil neastamparat si craitele de pe margini au luat foc.

"E ziua mea."

Alaturi latra un caine. O pisica sare gardul si se prabuseste la umbra sub un mar, sa preface ca vaneaza niste vrabii. Sub casuta stricata a pasarilor, un soarece se joaca cu o bucata de paine. Umbrele se ascund din ce in ce mai mult sub garduri. Zi de august fierbinte in care nu ai ce respira.

M. 76. Stau in bucatarie. In liniste. Tacut. Casa isi tine respiratia in jurul meu, acoperisul greu o face sa semene cu un cuptor. Cu mana starg de pe masa firmiturile. Cand ma misc cu pasi tarsiti, norisori de praf se ridica si danseaza deasupra covorului patat de soare. Ascult cum se trezeste ziua, un ceas ticaie repede si parca se opreste cand se tranteste usa cutiei de scrisori.

Merg pana la usa de la intrare si iau din cutie facturile si prospectele care promit discounturi si vacante in strainatate. De mult nu mai plec din tara. Nici macar din oras. Examinez plicurile cu mana intinsa, cum zicea un prieten, vad foarte bine dar am mainile din ce in ce mai scurte. Nici o felicitare de "La multi ani" - cine sa stie?

Ma intorc in bucataria familiara, strecor un cutit sub marginea scrisorilor si extrag informatiile impaturite. E mai bine decat nimic. Chiar daca factura de electricitate e rosie si cu restanta. Macar pastram legatura. Uit de deschisul scrisorilor si privesc soarele stralucind orbitor pe ceainicul maro de portelan, si apoi, pun vestile rele deoparte pe mai tarziu si imi torn inca o ceasca de ceai caldut. Stau cu ceasca in mana si ma gandesc la onomasticile de "atunci".
Fursecuri, saratele, bere, suc, muzica si sarbatoare si toti cei carora le pasa, acum morti de mult. "Atunci" cand?

"Timpul zboara" zic.

Vorbesc mai mult singur zilele astea, cine sa ma asculte? De undeva din intunericul holului o pendula bate cu ecou ora exacta. Ma ridic obosit si ma pregatesc sa dau fata cu noua zi. Cand pornesc radioul stirile ma zgarie neplacut pe suflet. Lumea e ticsita de copii morti si durere. Vestile proaste amuza daca publicitatea arunca undeva printre ele un jingle. Oamenii au innebunit de cruzime si nimeni nu pare sa isi dea seama. Invart butonul si imediat un glas intr-o limba pe care nu o cunosc ma invadeaza.Vorbeste repede si cu violenta si ininteligibil, despre alti copii violati, nu ma indoiesc. Toata media adora sa-i bombardeze pe inocenti cu update-uri excitante si crawl-uri cu "breaking news". Era altfel "atunci". Mai linistit, mai calm, si copii puteau sa se joace pe strazi. "Atunci" cand?

ta ta ta ti ti ti

Gasesc undeva Mozart si zambesc si dimineata e salvata de Cherubino. Apoi ma imbrac si ma indrept spre usa de la intrare, cu bastonul in mana si palaria de panza pe cap, si verific ferestrele si incuietorile, si totul e "safe & secure". Uneori, noaptea, cand casa paraie si scartaie de batranete, imi imaginez talhari si violatori, trecand din camera in camera ca printr-un muzeu pustiu, din ce in ce mai speriati ca o sa se rataceasca.

Ce lume!

Deschid larg usa de la intrare si E. e acolo, zambind ca o raza de soare.

La multi ani, Marius.

Fara sa ma mir, zambesc usor si dau din cap, pentru ca E., de fapt, nu e aici.

E., E.S. cinspe ani saptamana trecuta. O vad des pe E. in ultima vreme. Ieri a mers dupa mine tot drumul pana la librarie si cand m-am asezat pe o banca in parculet sa-mi trag sufletul, a asteptat rabdatoare in umbra unui copac.

"Nu am uitat" zice E.

"Stiu, stiu"

"Nu iesi la joaca?"

"Nu am cum, E., esti moarta."

Soarele aluneca in josul strazii si se opreste pe casa mea si E. se sterge ca o umbra.

"Biata E." soptesc trist "Biata mea moarta draga"

Evit supermarketul. E prea complicat. Indivizi sinistrii la rand la casa, grabindu-se sa ajunga acasa. Copii respirand astma. Pitipoance balind dupa necesitati urgente. Tineri cheliosi impingandu-se cu cercei in urechi si viol in ochii inexpresivi. Niciodata sa nu te uiti inapoi. Fete pretinzand mai mult. Parcari indesate cu bani castigati cu stres. Neveste grabite, esapamente, femei eliberate cu libertati putine. Epuizarea supermarketurilor si a
prea multor optiuni. Prea mari. Prea moderne. Prea pustii pentru mine.

Prefer magazinele mai mici, prefer sa povestesc cu oameni care ma cunosc, sa cumpar lapte, si oua si o paine proaspata.

Mai fac cativa pasi, si in fata farmaciei, doamna B. de la 29 suiera o "buna ziua" intrebatoare.

"Cum iti mai merge?" intreaba privind prin mine la afisele cu creme solare din vitrina.

"Super, multumesc, Dumneavoastra?"

" Mai bine de atat nu se poate!"

Viata e sufocata de minciuni politicoase.

Ma intorc acasa. Am 76 de ani.

Stau in fotoliul de rachita - nu e rachita, e nu stiu ce zambila "de apa" dar mie imi place sa-i spun rachita - si privesc in lungul strazii.
Din casa se aude pendula batand "de zece" si ziua incepe sa se intinda la nesfarsit ca o dureroasa eternitate. Spaima de 10 dimineata. Nimic de facut, si afara, fete stralucitoare se grabesc prin soarele diminetii, cu raze in par, si timp in palme. Picioare care pacane nervoase, fustite aproape la fel de scurte ca un pacat. Promisiuni.

Ma bucur ca nu mai sunt tanar.

Detest partea asta a zilei. Deja prea cald pentru gradina si nimic de facut pana la bucatareala de pranz. Ceva usor, sa-mi dea putere sa traversez lunga dupaamiaza care deja se dilueaza inaintea mea ca un drum nesfarsit care duce niciunde. Incerc sa citesc dar, chiar si cu ochelarii, cuvintele sunt incetosate.

"E. " soptesc si numele ei imi suna ca un clopotel in cap.

Ma joc cu ea. Cu ochii inchisi. Visez in delir si aud, in departare, zgomot la usa din spate. Alunec pe hol si prin bucatarie, si cand deschid, cu prudenta usa, E. e acolo 15 ani si draguta, incadrata de lumina gradinii ca un miracol. E.S. debordand de feminitate si incantare copilareasca.

"Nu vii sa ne jucam?"

In spate, o alta fantoma pe holul intunecat. Mama. Zambeste.

"Are de facut niste cumparaturi E. draga."

M. 16 ani, prins intre femei, fericit intr-un mod adolescentin.

"Vin cu tine atunci." E. e intotdeauna placuta. "Mergem la cumparaturi impreuna. Daca nu va deranjeaza?"

Mama aproba. O place pe E. se recunoaste in ea.

"Sigur ca nu ma deranjeaza"

Ne indepartam. Mama e in cadrul usii si flutura mana... ca o mama, ne urmareste cu privirea pana trecem de colt si mult timp dupa aia, permanent ingrijorata de traversari si boli care apar din senin. Tuberculoza. Pneumonie. Polio. Pojar. Hepatita. Orice. Tinerii mureau uneori tineri atunci.

Capetele intoarse unul spre celalalt, ochi in ochi, radem de lucruri pe care doar noi le stim. Indragostiti. Parul negru al lui E. rasucindu-se deaspra urechilor mici, de elf. E. Linistita si de incredere ca luna.

"O sa ma iubesti si maine?" o intreb

" O sa te iubesc intotdeauna" imi raspunde linistitor strangandu-mi mana.

La intoarcere o luam pe scurtatura prin parcul-padure. O scurtatura lunga. Vorbim intr-una. Nu avem timp de tacere. Nu inca. Ne asezam in iarba inalta, la umbra si ne sarutam inocent printre ferigi. Ne sarutam asa ani la rand.

Viata e ca o vacanta de vara pana la 17 ani.

La 17 ani plec cu un unchi, fratele mamei in Capitala. Are treaba acolo si ma ia si pe mine. Capitala, magnifica. Plina de viata, palate, cladiri vechi si impunatoare, bulevarde largi, Hotel Cismigiu. Restaurante, tigari fara ascuzisuri. Gin tonic cu lamaie. Pentru mine, capitala va avea intotdeauna gust de gin tonic. Bitter lemon.


Cu prietenii unchiului. Petrecere cu miros mentolat de sex. Unchiul pleaca cu o "prietena". De cand il stiu, unchiul se considera doar "pe jumatate" casatorit. Pleaca facand cu ochiul. Semn barbatesc. Cod. "Liber la prostii".

Dansez pana dimineata cu "Perle si Cercei". O conduc acasa, imi spuna ca e singura. Inca nu m-am trezit din betie. "Hai sa ta ajut sa te bagi in pat" ii spun invatand din mers regulile jocului si ale inselaciunii.

E. la 16 ani miroase a iubire si trandafiri salbatici. " Perle si Cercei" are 20 de ani si e imbibata de gin. Perle la gat. Pietre in suflet. Facem baie goi, se ridica si apa se scuge pe ea in siroaie. Ma prabusesc in ea si sunt devorat. E., sweet sixteen, mi-a dat totul, mai putin asta. E de moda veche, fata de oras de provincie. Eu vreau mai mult. Perle aruncate la porc.

"Perle si Cercei" vine in Tm. in iarna aia, la rude si pasiunea ma haituieste pe masura ce cresc si inteleg. Sau cred ca inteleg. Sange pe zapada. E. la 17 ani, inlocuita si aruncata la gunoi ca o jucarie stricata.

"Nu mai vrei sa fim impreuna?"

"NU"

Lacrimi pana pe buzele muscate ale lui E. Ochi rosii si plini de durere. Suflet carbonizat. "Atunci...la revedere."

"Nu, nu mai vreau sa te vad"

Eu, brav si final, crud ca iarna. E., abandonata, asteptand in liniste sa ma maturizez.

Anul urmator plec cu "Perle si Cercei" in vacanta. Nu-i spun nici macar "la revedere" unei E. palide, singura la 18 ani, singura cu plamanii ei deja arsi si cu inima innegrita de iubire. Se descompune in urma intr-un vartej de petale cenusii si o cununa de mireasa din spini. Dantele din lacrimi.

E. e bolnava.

Cand ma intorc, mama ma primeste frecandu-si mainile si cu obrajii plansi. "Biata E." sopteste mama. "De morti numai de bine"

Ma maturizez. Instantaneu.

Prea tarziu.

Parul ei negru pe albul dantelei. O mica pata de sange inchegat pe buza, sau e doar o parere? Florile de pe mormant tepene si inghetate. Frunze uscate zboara salbatic prin ger si o mai ingroapa odata. Gata cu sarutarile fierbinti si cu inima imbibata cu iubire. Mama in spatele sicriului, mama in propriul ei mormant maternal. Si dupa asta, 50 de ani de ploaie. Mai mult.

Pendula bate. Ding. Unu. Ding. Doi. etc.

Ma lupt sa ma trezesc din vis rostindu-i numele in umbra care asculta atenta.

E.?

Umbra e tacuta ca vorbele de iubire iesite intr-o gura moarta. Buze de marmura de mormant, reci ca piatra. Muschi si iedera. Amintiri bantuind prezentul. Am un frison si pasesc in pata de soare din dreptul ferestrei. Imi frec mainile, am vene groase. As vrea sa ma rog dar nu stiu. Pregatesc pranzul. Rosii si branza. Apoi dorm dupamiaza, o dorm pe jumatate in alta lume. La radio, o femeie canta The Four Last Songs. Nu trebuie sa intelegi cuvintele.

O tristete dulce. Cine a zis asta?

Mai tarziu, pe un scaun in gradina privind spre apus. Nimic de vazut in directia aia decat ciori si randunici, nimic de auzit decat zgomotul aripilor de fluturi.

Si mai tarziu, pendula bate de 12 ori. Noaptea vine, fierbinte si plictisita.

Ma urc in patul pustiu si aprind veioza. Ma uit la umbrele de pe tapetul floral. Prin fereastra, niste stele se uita inauntru la fata mea gri. O luna mare si fierbinte de august incearca si ea sa intre. Usoara ca linistea, tacuta ca mugurii de mar, buna ca surasul plin de pistrui al lui E. Acelasi suras al lui E. vesel trist care sta linga patul meu. E. cea de incredere, asteptand.

"Acum ma vrei?"

"Da, Da!"

"Acum ne putem juca E.. Daca vrei. Acum sunt mort de-a binelea."

"Ma bucur. Am asteptat atat de mult."

Ma ridic din pat si las cei 76 de ani in spate, intre cearceafurile apretate. Plec cu E. de mana prin lumina lunii si pendula se opreste.

Pentru intotdeauna.