despre muzica si alti daimoni din essaouira (maxine)

Prima pastila am inghitit-o la micul dejun cu o gura de cafea. Am rasfoit ziarele, ma anuntau ca daca am implinit 50 de ani pot beneficia de 100$ reducere la urmatoarea plata a asigurarii auto si as putea castiga si o excursie in jurul lumii. Aranjasem totul perfect, dar livrarea, pe care o asteptam la 9, intarzia. Drogul incepea sa-si faca efectul si incepusem sa ma simt usor si ciudat in camera, tocmai ma gandeam sa ies pe terasa, cand omul ala cu cu urechi uriase si un nas minuscul a oprit camioneta in fata casei si a inceput sa descarce cutiile bombanind despre clientii de ieri. Pe strada alergau deja copii dezbracati adunandu-se in jurul camionetei. O clipa am incercat sa tin pasul cu ochii negrii ai delivery-boy-ului dar se roteau prea repede in orbite."Ai niste dulciuri?" - mi s-a parut ca il aud intrebandu-ma. "Pentru copii" - deci auzeam bine. "Mucosii astia cersetori nu or sa te lase in pace altfel pana nu fura ceva." a bombanit cu o voce plangacioasa.

I-am zis ca ma descurc de acolo, dar in clipa urmatoare era in patru labe incolacindu-se in cabluri si chitaind sa-mi demonstreze diferitele optiuni audio.

"Hall. Live. Rock. Tot ce vrei. Orchestra." Agita telecomanda parca era bagheta unui dirijor. Ma facea sa am senzatia ca el locuieste acolo si eu sunt musafir.

Dar in cele din urma, era totusi grozav sa-l ascult pe Hendrix dupa toate flautele si incantatiile plangatoare de afara. Ritmul lenes al chitarii din Hey Joe... Ma scufund in canapea si instantaneu am un deja vu cu toate canapelele si fotoliile si saltelele in care m-am scufundat vreodata. Si mi-a fost bine. Demult, pe canapeaua verde extensibila cu Nina, iubita mea de doua luni, la ea acasa, cand parintii lipseau... Petreceri la care toata lumea statea tolanita pe perne si pufuri, cu conversatia limitata drastic de bassul reggae-ului... si nici nu se prea dansa pe atunci... ne ridicam doar in genunchi sa dam sau sa luam unul de la altul bong-ul, cannabisul iti da o nevoie de singuratate, de detasare, de indepartare, nu ne grupam niciodata, stateam cat mai rasfirati, ma rog, cat de rasfirati ne permitea spatiul... de fapt se mai dansa uneori, in weekenduri, dupa ce ne rasfatam cu acid sau mescalina, pastile sfaramate sau pe timbre de sugativa. O amintire in care stateam pe genunchi, aplecat pe spate cu parul atingand podeaua, si da, asta era un dans. Fete cu camasi innodate sub buric, desenand cercuri cu parul pe Zep si Cream si Caravan, si mai tarziu, prin colturi sau bai sau bucatarii, cu mainile plinde de sani si cu gustul lor pe buze.

Si apoi regruparea prin pub-uri si cafenele, discutand ce s-a intamplat, cum am ajuns acasa intr-un asemenea hal, cu respiratia taiata ferindu-ne de gastile de cartier. Cum am reusit sa evitam grupurile de muncitori betivi si sa traversam strazile pline de masini gata sa ne inghita. Cum am dormit in toaleta unei benzinarii. Cum cineva a fost aproape de a fi sodomizat de un magar cand a adormit intr-un hambar parasit de la marginea orasului. Cum, intr-un mod bizar, absolut toti am vazut rasaritl in timp ce sedeam in santul de pe marginea unui drum de la periferia orasului tineretii noastre.

Cand m-am mutat cu Max - Maxine - am incercat amandoi o vreme sa devenim mai sofisticati, in loc sa ne facem muci cat de repede puteam, o cina cu lumanari, nuci prajite in sare, cartofi dulci copti si Dylan, si Roxy Music pana terminam vienetta si scoteam plicurile mari de Rizzla si puneam Peter Tosh sau Burning Spear. Maxine ca prin ceata. Imi amintesc cum s-a "maturizat" repede, de la jacheta de piele si bocancii Lugz si darele de negru in jurul ochilor la vestele multicolore, uneori DOAR vestele multicolore. Cum a devenit obsedata de mancarea greceasca dupa ce bodega aia mica si unsuroasa s-a deschis la cateva case de noi. Cum hranea pisicile vagaboande pe treptele casei. Cum lenevea duminica pe canapea langa mine - cum fac eu acum - si ii aduceam ciocolata, si limonada, si ma rasplatea cu sex.

Incerc din nou sa citesc ziarele dar titlurile se amesteca, "Queen Eats Ambassador's Son, Lesbian Japanese monkeys challenge Darwin's assumptions, Freed Man Topples Bridge" si printre randuri parca vad niste scantei si mi-e frica sa nu ma ard la degete cum urmaresc randul cu buricele.

Soneria suna inca odata si la usa e Said. "Assalam Ouakikoum" ma constata incruntat in timp ce isi impinge bicicleta prin bucataria mea. "Nu stiam daca esti acasa" "cafea? bong? pastile?" "Auzi, azi am intalnit una care zicea ca e de la "National Blonde Service"" pufneste el asezandu-se pe cel mai incomod scaun si lungindu-si picioarele. Aud pocnetele carbunelui, si Said is da capul pe spate si sta asa o vreme, dupa care expira luuung, parca are o trompa de fum. Suvite negre ii atarna pe lateralele capului, amintiri trecute de cand avea parul cret si abundent. "Oamenii care stau pe acoperisul lumii" zice el... "cum isi tin echilibrul?" zice el, si se opreste brusc si sufla intr-un saxofon imaginar cand din boxe se aude Mirror in the Bathroom. Da din cap admirativ cu ochii la sistemul audio. Incercam sa facem o supa la pachet dar ne e lene sa fierbem apa si punem apa de la robinet si mancam niste paste tari si aglutinate cu apa calduta. "Minunat gatesti" ma bombane Said. "Danke-shun, mein heir" nu stiu de ce ii raspund in germana aproximativa. Ne ciocnim unul de altul pe scari, discutam ca si cum ne-am fi intalnit pe un drum de tara, undeva in mijlocul unui camp de rapita sau floarea soarelui sa ginseng sau ce mai creste pe camp, ca si cum vantul ne-ar zburli parul, ca si cum am avea cosuri pe toata fata. In cele din urma il dau afara, cu bicicleta cu tot, tipam unul la altul ca e cazul sa ne maturizam, privim in susul si in josul strazii care se pierde in ceata, sau e praf sau abur sau sunetul de concertina.
Ma reintorc pe canapea. A doua faza a drogului soseste, aia care se duce direct in extremitati, si vreau sa ma masurbez, sa ma masturbez, sa ma masturbez, luuung, peste Maxine sau Nina, sau peste amandoua preferabil, sau amestecate una intr-alta pentru placerea mea totata, dar abia construiesc primele imagini, Maxine cu picioarele alea fierbinti ale Ninei de la 16 ani cand soneria suna din nou.

Maxine. Max. Intra in camera ca si cum ar iesi dintr-o panza cubista, cu ambii ochi pe aceeasi parte a fetei ascutite si unghiulare, ceea ce nu e ok, pentru ca daca imi place ceva la Max e fata ei rotunda. Din ea iese o voce, care e aceeasi cu a ei, similara, dar nu stiu de unde sa iau tonul si accentul si topica. "OK, OK" ma aud spunand dar nu stiu la ce am raspuns asa, sau poate nu e un raspuns, e doar o constatare. Ma indepartez de topul ei galben si de panglica galbena din par. Prima data cand am vazut-o era imbracata intr-un maieu negru si o jacheta neagra de piele, si pantaloni de latex si bocanci negri si o pereche de catuse purtate ca bratari. Ne asezam pe canapea si pentru o vreme durerea dispare. Camera nu se mai leagana. Prezenta lui Max face lucrurile oarecum mai eco, mai luminoase, mai naturale si vii, chiar si covorul pare sa respire linistit acum, inainte gafaia sub crusta de nisip.
"E un sistem audio bun"
"Azi a venit"
Pe vremuri avea parul negru albastrui, cu suvite lungi cam ca Cher. O puteam vedea din departare cum se apropia prin multime. Gura mare si roz, cu ceva din buzele lui Elvis, ochii albastri mariti exagerat de ochelari. Acum e tunsa bob cu varfurile rasucite, cu ceafa aproape goala. Poarta lentile de contact verzi.
"I'm fine thank you"-urile evadeaza prin camera si traseaza o linie subtire de la unul la altul. Dupa care stanjeneala dispare si incepem sa povestim despre toti cei pe care ii cunoastem, si ce fac, si care a murit, si infarct, si cancer la plamani, si overdose, incepand de la cei mai apropiati si indepartandu-ne in carcuri concentrice. Cand ii raspund simt nevoia sa imi frec limba de interiorul dintilor din fata si de gingii, acolo unde e gustul. Radem despre mama ei, inca canta afon Shirley Bassey si tresare la zgomotul cutiei de scrisori si al soneriei vecinilor. "Si tu faci asta" ii raspund, "imi aduc foarte bine aminte, o fi ereditar". Dupa cere trecem printre prieteni, casatoriti si divortati, bogati si saraci. "Te mai vezi cu Stephen si Alice?". Nu se mai vede.
Ca sa o fac sa se incrunte din nou ii spun ca imi place jazz-ul dar am o singura compilatie - Music for Pleasure - si rad la reactia ei si marturisesc imediat ca nu o am, dar scot niste Sufjan Stevens si Sparklehorse. Pun dupa aia Chicago, dar imediat ma gandesc sa pun ceva "de atunci" poate chiar Chicago de pe albumul ala cu turnul Sears pe coperta, ceva care sa fie "melodia noastra", dar nu il gasesc, sau ceva de pe After The Goldrush, dar nu gasesc nici asta si atunci ea imi spune ca, oricum, ar trebui sa pun Slade, C'Mon Feel The Noize, pentru ca aia e prima melodie pe care am dansat impreuna.
"La discoteca aia Y.M?"
"La discoteca aia Y.M."
Accepta un joint marturisind ca a trecut o vreme, degetele ni se ating. A aflat ca m-am intors si a venit - nu imi spune asta - ca sa auda din nou cum pun muzica, sa ma miroase, sa ma priveasca din capatul celalalt al camerei si sa puna totul intr-o cutie, tot ce gaseste pe jos si prin colturi, fotografiile care se formeaza cu mine si cu noi din nimic.
E un miros dulceag in camera, poate l-a adus cu ea, poate e parfum. Sau poate intra de afara impreuna cu soarele prin perdelele galbui. Sau e de la cele doua fiinte de lumina care stau de-o parte si de alta a ei. Ii vad silueta profilata pe perdele. Pielea ei e la fel cum o stiam, ceea ce se vede din ea, si genunchii sub marginea fustei.
Pun Setting Sun ca sa-i iau mintea de la Noel Gallagher si camera se umple de muzica. O chem cu degetele si apoi cu toata mana, fac un semn de tragere cu ambele brate si ea rade si si se ridica si vine langa mine. Dansam slow, apoi repede, ii imitam pe politistii aia dementi din videoclip si ne prabusim unul in altul la sfarsit. Cand ea se aseaza pun Curved Air - Back Street Luv si ea zice "wow" si dupa aia pun Gregory Isaac - Loving Pauper si ea zice "Ticalosule!"
Cand ma ridic sa ma strecor pana in bucatarie ma misc ca si cum rebel rebel inca se aude, desi melodia s-a terminat de mult, si ea ma urmeaza in incaperea in mod normal intunecoasa dar care acuma pare plina de soare. Ma gandesc o clipa ca s-a scurs din cei doi ingeri care se dizolva in cealalta camera. Ma bate pe umar, se freaca cu soldul de soldul meu, e in fata mea, in spatele meu, ma ajuta cu cestile si cu ibricul, exploreaza frigiderul, umbla printre linguri si borcane cu naturalete, ca si cum ar face asta in fiecare zi. Ca si cum as fi deschis ochii intr-un loc unde lucrurile oamenii si intamplarile persista.
Mancam toast in bucatarie, ne reamintim de pisica, nu de cele vagaboande ci de aia care a ramas, aia cu coada scurta si vesnic infoiata ca un raton, aia pe care o strigam din usa "hai pis pis pis, hai Subby, Subby" Imi amintesc ca nu la multa vreme dupa ce pisica a murit strivita pe strada ea a plecat, imi amintesc de tipul ala cu Ghutra alba din masina parcata la colul strazii doua saptamani zi de zi, tipul ala pe care ea s-a dus sa-l intalnesca intr-o cafenea aproape goala la marginea unui drum aproape disparut.
Gustul e ca de sapun amestecat cu sare si ma intorc cu spatele pretizand cu tusesc strivind niste toast in mana. ma lipesc cu spatele de perete si ma las sa alunec. Ridic genunchii si ii cuprind cu mainile.
Se apleaca peste mine. "Esti Ok?" "Marius, spune ceva"
Ca de fiecare data cand imi aud numele rostit de o francofona, am un scurt moment de ameteala.
" E ok, e Ok" tresar sub atingerea ei dar acum m-am calmat. "E de la droguri, imi revin imediat"
Cand ne mutam in living cu farfuriile si bautura se aseaza pe canapea si ma intreaba daca poate sa isi scoata stiletto-urile, si eu o ajut si ii simt din nou gleznele si varfurile degetelor si adancitura din spatele lor. Lumina scade, e ceata afara. Sau praf. Sau nisip. Sau abur. Sau sunet de concertina. "Da-mi un picior" ii spun. Si ea mi-l intinde. Degetele mele invie descoper aceleasi alunite si pistrui pe interiorul coapsei, spre centrul absolut al Maxinei. Se misca putin ca sa ma lase sa caut alte lucruri, se apleaca sa o decojesc, se indeparteaza ca sa vad ce e la fel, ce e diferit, i-au crescut sfarcurile dar au aceeasi culoare roz, ca cea a buzelor, pielea e parca mai inchisa la culoare, mai acida la miros, zgarieturi si vanatai obtinute fara ajutorul meu, semne, marcaje, dar dedesubt e aceeasi Maxine, pe care o imbratisez, o simt de-a lungul meu la fel ca in zilele mai proaspete si crude.
Ne mutam la etaj, de ce o duc in camaruta aia care miroase a igrasie, plina de carti sfaramicioase care stau sa se prabuseasca de pe pervazul ferestrei si din teancurile lipite de pereti, cu fotografiile vechi stivuite in rame crapate si pline de praf intr-un colt, scrum de nenumarate tigari si jointuri peste tot. Patul e rece si umed si rezista cand incercam sa ne strecuram sub asternuturi, ne resemnam deasupra lor infiorandu-ne si razand in timp ce ea, in cele din urma, se apleaca sa ma dezbrace. Ma intreb daca o sa-i treaca rasul cand o sa-mi vada unghiile netaiate de la picioare sau parul pubian. Ma gandesc ca nu am mai folosit ata dentara din 199? si ceva. Ma ingrijorez tardiv cu gandul la toaleta pe care o sa o foloseasca, la paianjenul din baie, la mirosul prosopului, la sapunul care ar trebui ucis ca sa nu mai sufere.
Ma foiesc in imbratisarea ei, are totusi sanii mai mari caum, cum nu mi-am dat seama de asta mai inainte, dar uitasem cat e de mica, uitasem de coastele vizibile sub sani. Ma uit in jos la ea, aceeasi ochi clari, in lumina asta nu ii mai vad lentilele si pare ca are irisul verde natural, ma uit la genele innegrite, la rozul abia ghicit de pe pleoape, mai dens in ridurile ce se vad cand clipeste.
Imi amintesc cand facem dragoste cum s-a prins in jocurile mele pretinzand ca e secretara mea, very bourgeois, cum mergeam sa agatam cupluri straine in baruri, poate asta a fost prima samanta? Imi amintesc de cizmele si lenjeria pe care o purta de dragul meu, dar acum nu e deloc ca atunci, acum s-a infasurat in jurul meu cu toata puterea, acum ma trage adanc, cat de adanc poate, e o senzatie de out care depaseste drogurile, sigur, si ele ajuta la asta, un sentiment ca esti tras si impins si nivelat si ca totul in tine se transforma intr-o foaie de hartie. oasele ni se lovesc, pielea ni se lipeste si dezlipeste cu sunet, mirosul ei, mirosul meu, miros de alge, miros de paine proaspat scoasa din cuptor, transpiratie dulceaga, deodorant, totul rabufneste in camera si o fac sa fie altfel.
De fiecare data cand o sa intru in camera asta - ma gandesc cu ea prabusita peste mine, cu mainile si cu gandurile si cu carnea ei in jurul meu - de fiecare data ea va fi aici.
"Stii", imi sopteste, "daca ajungi sa cultivi amintirile, din cand in cand trebuie sa culegi recolta".