Grim Fandango

E ziua mea. Deschid ochii in dimineata asta umeda de August uluit de ciripitul pasarilor care trezeste ecouri in gradina, privesc cu o lipsa de intelegere tâmpa peretele acoperit cu tapet floral pe care soarele portocaliu il arde selectiv, in pete.

"E ziua mea" realizez in cele din urma. Azi fac 76 de ani. Unde au disparut?

Ma rostogolesc dureros de pe salteaua prea inalta. Stau in pijamaua cu dungi la geam si privesc in gradina. Am multe de facut. Mai tarziu. Mult mai tarziu. Zilele astea sunt dedicate uciderii buruienilor, durerilor de spate si dorintelor. In gradina, trandafirii sunt deja treziti, clematis-ul urca pe gard ca un copil neastamparat si craitele de pe margini au luat foc.

"E ziua mea."

Alaturi latra un caine. O pisica sare gardul si se prabuseste la umbra sub un mar, sa preface ca vaneaza niste vrabii. Sub casuta stricata a pasarilor, un soarece se joaca cu o bucata de paine. Umbrele se ascund din ce in ce mai mult sub garduri. Zi de august fierbinte in care nu ai ce respira.

M. 76. Stau in bucatarie. In liniste. Tacut. Casa isi tine respiratia in jurul meu, acoperisul greu o face sa semene cu un cuptor. Cu mana starg de pe masa firmiturile. Cand ma misc cu pasi tarsiti, norisori de praf se ridica si danseaza deasupra covorului patat de soare. Ascult cum se trezeste ziua, un ceas ticaie repede si parca se opreste cand se tranteste usa cutiei de scrisori.

Merg pana la usa de la intrare si iau din cutie facturile si prospectele care promit discounturi si vacante in strainatate. De mult nu mai plec din tara. Nici macar din oras. Examinez plicurile cu mana intinsa, cum zicea un prieten, vad foarte bine dar am mainile din ce in ce mai scurte. Nici o felicitare de "La multi ani" - cine sa stie?

Ma intorc in bucataria familiara, strecor un cutit sub marginea scrisorilor si extrag informatiile impaturite. E mai bine decat nimic. Chiar daca factura de electricitate e rosie si cu restanta. Macar pastram legatura. Uit de deschisul scrisorilor si privesc soarele stralucind orbitor pe ceainicul maro de portelan, si apoi, pun vestile rele deoparte pe mai tarziu si imi torn inca o ceasca de ceai caldut. Stau cu ceasca in mana si ma gandesc la onomasticile de "atunci".
Fursecuri, saratele, bere, suc, muzica si sarbatoare si toti cei carora le pasa, acum morti de mult. "Atunci" cand?

"Timpul zboara" zic.

Vorbesc mai mult singur zilele astea, cine sa ma asculte? De undeva din intunericul holului o pendula bate cu ecou ora exacta. Ma ridic obosit si ma pregatesc sa dau fata cu noua zi. Cand pornesc radioul stirile ma zgarie neplacut pe suflet. Lumea e ticsita de copii morti si durere. Vestile proaste amuza daca publicitatea arunca undeva printre ele un jingle. Oamenii au innebunit de cruzime si nimeni nu pare sa isi dea seama. Invart butonul si imediat un glas intr-o limba pe care nu o cunosc ma invadeaza.Vorbeste repede si cu violenta si ininteligibil, despre alti copii violati, nu ma indoiesc. Toata media adora sa-i bombardeze pe inocenti cu update-uri excitante si crawl-uri cu "breaking news". Era altfel "atunci". Mai linistit, mai calm, si copii puteau sa se joace pe strazi. "Atunci" cand?

ta ta ta ti ti ti

Gasesc undeva Mozart si zambesc si dimineata e salvata de Cherubino. Apoi ma imbrac si ma indrept spre usa de la intrare, cu bastonul in mana si palaria de panza pe cap, si verific ferestrele si incuietorile, si totul e "safe & secure". Uneori, noaptea, cand casa paraie si scartaie de batranete, imi imaginez talhari si violatori, trecand din camera in camera ca printr-un muzeu pustiu, din ce in ce mai speriati ca o sa se rataceasca.

Ce lume!

Deschid larg usa de la intrare si E. e acolo, zambind ca o raza de soare.

La multi ani, Marius.

Fara sa ma mir, zambesc usor si dau din cap, pentru ca E., de fapt, nu e aici.

E., E.S. cinspe ani saptamana trecuta. O vad des pe E. in ultima vreme. Ieri a mers dupa mine tot drumul pana la librarie si cand m-am asezat pe o banca in parculet sa-mi trag sufletul, a asteptat rabdatoare in umbra unui copac.

"Nu am uitat" zice E.

"Stiu, stiu"

"Nu iesi la joaca?"

"Nu am cum, E., esti moarta."

Soarele aluneca in josul strazii si se opreste pe casa mea si E. se sterge ca o umbra.

"Biata E." soptesc trist "Biata mea moarta draga"

Evit supermarketul. E prea complicat. Indivizi sinistrii la rand la casa, grabindu-se sa ajunga acasa. Copii respirand astma. Pitipoance balind dupa necesitati urgente. Tineri cheliosi impingandu-se cu cercei in urechi si viol in ochii inexpresivi. Niciodata sa nu te uiti inapoi. Fete pretinzand mai mult. Parcari indesate cu bani castigati cu stres. Neveste grabite, esapamente, femei eliberate cu libertati putine. Epuizarea supermarketurilor si a
prea multor optiuni. Prea mari. Prea moderne. Prea pustii pentru mine.

Prefer magazinele mai mici, prefer sa povestesc cu oameni care ma cunosc, sa cumpar lapte, si oua si o paine proaspata.

Mai fac cativa pasi, si in fata farmaciei, doamna B. de la 29 suiera o "buna ziua" intrebatoare.

"Cum iti mai merge?" intreaba privind prin mine la afisele cu creme solare din vitrina.

"Super, multumesc, Dumneavoastra?"

" Mai bine de atat nu se poate!"

Viata e sufocata de minciuni politicoase.

Ma intorc acasa. Am 76 de ani.

Stau in fotoliul de rachita - nu e rachita, e nu stiu ce zambila "de apa" dar mie imi place sa-i spun rachita - si privesc in lungul strazii.
Din casa se aude pendula batand "de zece" si ziua incepe sa se intinda la nesfarsit ca o dureroasa eternitate. Spaima de 10 dimineata. Nimic de facut, si afara, fete stralucitoare se grabesc prin soarele diminetii, cu raze in par, si timp in palme. Picioare care pacane nervoase, fustite aproape la fel de scurte ca un pacat. Promisiuni.

Ma bucur ca nu mai sunt tanar.

Detest partea asta a zilei. Deja prea cald pentru gradina si nimic de facut pana la bucatareala de pranz. Ceva usor, sa-mi dea putere sa traversez lunga dupaamiaza care deja se dilueaza inaintea mea ca un drum nesfarsit care duce niciunde. Incerc sa citesc dar, chiar si cu ochelarii, cuvintele sunt incetosate.

"E. " soptesc si numele ei imi suna ca un clopotel in cap.

Ma joc cu ea. Cu ochii inchisi. Visez in delir si aud, in departare, zgomot la usa din spate. Alunec pe hol si prin bucatarie, si cand deschid, cu prudenta usa, E. e acolo 15 ani si draguta, incadrata de lumina gradinii ca un miracol. E.S. debordand de feminitate si incantare copilareasca.

"Nu vii sa ne jucam?"

In spate, o alta fantoma pe holul intunecat. Mama. Zambeste.

"Are de facut niste cumparaturi E. draga."

M. 16 ani, prins intre femei, fericit intr-un mod adolescentin.

"Vin cu tine atunci." E. e intotdeauna placuta. "Mergem la cumparaturi impreuna. Daca nu va deranjeaza?"

Mama aproba. O place pe E. se recunoaste in ea.

"Sigur ca nu ma deranjeaza"

Ne indepartam. Mama e in cadrul usii si flutura mana... ca o mama, ne urmareste cu privirea pana trecem de colt si mult timp dupa aia, permanent ingrijorata de traversari si boli care apar din senin. Tuberculoza. Pneumonie. Polio. Pojar. Hepatita. Orice. Tinerii mureau uneori tineri atunci.

Capetele intoarse unul spre celalalt, ochi in ochi, radem de lucruri pe care doar noi le stim. Indragostiti. Parul negru al lui E. rasucindu-se deaspra urechilor mici, de elf. E. Linistita si de incredere ca luna.

"O sa ma iubesti si maine?" o intreb

" O sa te iubesc intotdeauna" imi raspunde linistitor strangandu-mi mana.

La intoarcere o luam pe scurtatura prin parcul-padure. O scurtatura lunga. Vorbim intr-una. Nu avem timp de tacere. Nu inca. Ne asezam in iarba inalta, la umbra si ne sarutam inocent printre ferigi. Ne sarutam asa ani la rand.

Viata e ca o vacanta de vara pana la 17 ani.

La 17 ani plec cu un unchi, fratele mamei in Capitala. Are treaba acolo si ma ia si pe mine. Capitala, magnifica. Plina de viata, palate, cladiri vechi si impunatoare, bulevarde largi, Hotel Cismigiu. Restaurante, tigari fara ascuzisuri. Gin tonic cu lamaie. Pentru mine, capitala va avea intotdeauna gust de gin tonic. Bitter lemon.


Cu prietenii unchiului. Petrecere cu miros mentolat de sex. Unchiul pleaca cu o "prietena". De cand il stiu, unchiul se considera doar "pe jumatate" casatorit. Pleaca facand cu ochiul. Semn barbatesc. Cod. "Liber la prostii".

Dansez pana dimineata cu "Perle si Cercei". O conduc acasa, imi spuna ca e singura. Inca nu m-am trezit din betie. "Hai sa ta ajut sa te bagi in pat" ii spun invatand din mers regulile jocului si ale inselaciunii.

E. la 16 ani miroase a iubire si trandafiri salbatici. " Perle si Cercei" are 20 de ani si e imbibata de gin. Perle la gat. Pietre in suflet. Facem baie goi, se ridica si apa se scuge pe ea in siroaie. Ma prabusesc in ea si sunt devorat. E., sweet sixteen, mi-a dat totul, mai putin asta. E de moda veche, fata de oras de provincie. Eu vreau mai mult. Perle aruncate la porc.

"Perle si Cercei" vine in Tm. in iarna aia, la rude si pasiunea ma haituieste pe masura ce cresc si inteleg. Sau cred ca inteleg. Sange pe zapada. E. la 17 ani, inlocuita si aruncata la gunoi ca o jucarie stricata.

"Nu mai vrei sa fim impreuna?"

"NU"

Lacrimi pana pe buzele muscate ale lui E. Ochi rosii si plini de durere. Suflet carbonizat. "Atunci...la revedere."

"Nu, nu mai vreau sa te vad"

Eu, brav si final, crud ca iarna. E., abandonata, asteptand in liniste sa ma maturizez.

Anul urmator plec cu "Perle si Cercei" in vacanta. Nu-i spun nici macar "la revedere" unei E. palide, singura la 18 ani, singura cu plamanii ei deja arsi si cu inima innegrita de iubire. Se descompune in urma intr-un vartej de petale cenusii si o cununa de mireasa din spini. Dantele din lacrimi.

E. e bolnava.

Cand ma intorc, mama ma primeste frecandu-si mainile si cu obrajii plansi. "Biata E." sopteste mama. "De morti numai de bine"

Ma maturizez. Instantaneu.

Prea tarziu.

Parul ei negru pe albul dantelei. O mica pata de sange inchegat pe buza, sau e doar o parere? Florile de pe mormant tepene si inghetate. Frunze uscate zboara salbatic prin ger si o mai ingroapa odata. Gata cu sarutarile fierbinti si cu inima imbibata cu iubire. Mama in spatele sicriului, mama in propriul ei mormant maternal. Si dupa asta, 50 de ani de ploaie. Mai mult.

Pendula bate. Ding. Unu. Ding. Doi. etc.

Ma lupt sa ma trezesc din vis rostindu-i numele in umbra care asculta atenta.

E.?

Umbra e tacuta ca vorbele de iubire iesite intr-o gura moarta. Buze de marmura de mormant, reci ca piatra. Muschi si iedera. Amintiri bantuind prezentul. Am un frison si pasesc in pata de soare din dreptul ferestrei. Imi frec mainile, am vene groase. As vrea sa ma rog dar nu stiu. Pregatesc pranzul. Rosii si branza. Apoi dorm dupamiaza, o dorm pe jumatate in alta lume. La radio, o femeie canta The Four Last Songs. Nu trebuie sa intelegi cuvintele.

O tristete dulce. Cine a zis asta?

Mai tarziu, pe un scaun in gradina privind spre apus. Nimic de vazut in directia aia decat ciori si randunici, nimic de auzit decat zgomotul aripilor de fluturi.

Si mai tarziu, pendula bate de 12 ori. Noaptea vine, fierbinte si plictisita.

Ma urc in patul pustiu si aprind veioza. Ma uit la umbrele de pe tapetul floral. Prin fereastra, niste stele se uita inauntru la fata mea gri. O luna mare si fierbinte de august incearca si ea sa intre. Usoara ca linistea, tacuta ca mugurii de mar, buna ca surasul plin de pistrui al lui E. Acelasi suras al lui E. vesel trist care sta linga patul meu. E. cea de incredere, asteptand.

"Acum ma vrei?"

"Da, Da!"

"Acum ne putem juca E.. Daca vrei. Acum sunt mort de-a binelea."

"Ma bucur. Am asteptat atat de mult."

Ma ridic din pat si las cei 76 de ani in spate, intre cearceafurile apretate. Plec cu E. de mana prin lumina lunii si pendula se opreste.

Pentru intotdeauna.

Havana y Beatriz

Stau acolo, in soarele arzator al amiezii, trupa normala de parasute insistente, pierzand vremea in fata cafenelei, gata sa sara la portofelul oricarui turist "single" cu conditia sa fie barbat. Ma simt oarecum norocos, am scapat deocamdata fara momente penibile, desi cateva s-au repezit pe urmele mele vociferand zgomotos. Golesc restul de Mohito si ultimele picaturi din paharul cu apa cu gheata si ies, simuland graba, cu un pas preocupat, pana reusesc sa scap de pericol dupa primul colt.
Incerc sa respir adanc si sa ma linistesc, dar efortul, soarele si Mohito-ul ma inhata deja de cap si ma plimb nauc pe strazile si aleile deja familiare ale vechii Havane. Ma strabat scurt ganduri aleatorii. Dau vina pe lipsa mea totala de machism pentru toleranta extrem de scazuta fata de cea mai veche profesie din lume, dar imediat ma gandesc ca nu am dreptate, ceva e stramb in tot rationamentul, am aceeasi reactie viscerala si fata de betivi, cu toate ca am fost - mai sunt? - alcoolic. Fuga de idei: ma intreb daca as putea praji oua oe caldaram.
Prin ceata din cap - sau mai degraba aburul ala tremurat pe care il zaresti privind o sosea in zare - prind cu coada ochiului o pustoaica de o frumusete incredibila, "stunning" tocmai zice o americanca grasa si plina de cosuri trecand pe langa mine, dar ma prind repede ca vorbeste despre cubul de gheata cu care se freaca pe ceafa. Parasesc cu privirea cubul, ma uit din nou la fata, poarta o rochie mini si lalaie dintr-un material de ala ieftin, inflorat, cu elastic deasupra sanilor si niste slapi cu bareta intre degete, ma intreb automat daca asta o fi tot, dar gandul imi trece repede, ca in fata sanului unei madone vazut intr-o catedrala. E slaba, delicata chiar, dar are curbe frumoase si pielea inchisa si satinata. Plina de gratie, inocenta, cu siguranta nu e o profesionista. Stiu, stiu, "Maria full of Grace", deja am folosit comparatia cu statuia madonei, merg pe un teren alunecos aici. Imi potrivesc pasii ca sa o am in "vizor". Da cateva colturi, se opreste in fata unei vitrine, imi simte privirea de la distanta. Ochii ei ma evita dar pentru o fractiune de secunda se indreapta mandra.

Mai tarziu, intra intr-o farmacie si eu stau la distanta, pe partea umbrita a strazii si imi aprind o cigarillo concentrandu-ma sa nu trag in piept. Ma intreb daca as putea sa am bafta sa o cunosc vreodata si daca sansele mele ar fi fost mai mari daca ma nasteam si cresteam undeva in cartier, intr-una dintre casele marete si paraganate din Havana veche. Nu am vazut o fata atat de frumnoasa in viata mea.

Suflu prelung fumul si de dupa colt apare Euclide cu gasca lui de prieteni, ma vede incaleca bicicleta si in cateva secunde e langa mine, parca e duhul din lampa. Euclide e un pusti negru de 12 ani, putin peste, putin "procurator" de iarba, putin ghid si putin baiat bun la toate comisioanele la care te-ai putea gandi cand nu vrei cu nici un chip sa parasesti canapeaua confortabila din holul cu are conditionat al hotelului. L-am cunoscut pe strada, in prima mea zi in Havana. S-a prezentat politicos, cu ambele nume si a petrecut restul zilei insistand sa-mi tina companie si urmandu-ma rabdator de colo colo, pana cand in cele din urma, sarmul lui si lenea mea nativa au castigat. A castigat si el un pranz si cativa dolari facand pe Sancho Panza in ziua aia si in urmatoarele.

Ca de obicei, are un "deal" pentru mine, o cutie de trabucuri pentru 40 de dolari. "Coronas autentice, Romeo Y Julieta. Unchiul meu stie pe cineva care face rost. Ti le pot aduce diseara."
"Stii povestea lui Romeo si a Julietei?" il intreb.
"Mda, o poveste de dragoste vestita, nu?"
"Da. Acum ma simt ca Romeo cand a vazut-o prima data pe Julieta"
"Vrei sau nu tigarile?"
"Sigur, dar acuma vreau sa o cunosc pe "morena"" zic si i-o arat cu degetul in timp ce ea iese din farmacie si se indeparteaza.
Duce mana la ochi si o priveste o secunda. "O stiu"
"No shit" imi scapa.
"O cheama Beatriz, e de la mine din cartier. Stai asa ca ma duc sa o chem."
Sare pe bicicleta si abia apuc sa il tin pe loc.
"Nu, nu asa, nici ea nu cred ca ar vrea sa ma cunoasca asa. Chiar o stii?"
"Da, e prietena cu sor-mea vitrega. Stiu si unde sta."
"Are un barbat?"
Ridica din umeri. "Sta cu maica-sa."
"Si.. cum e? Ce face toata ziua? Merge prin discoteci, prin cluburi, se plimba pe faleza?"
"Nu ca alea nesimtite. E OK da' nu e vreo virgina intepata"
"Si de unde stii tu asta?"
Rade. "Nu exista virgine dragute in Havana"
"Cati ani are?"
"18 sau cam asa, destul de batrana" Iar rade si ma intreb daca vrea sa spuna ca e destul de batrana din perspectiva unu pusti de 14 ani sau "suficient" de batrana...
"Crezi ca ar vrea sa ne intalnim?"
"Sigur. Daca vrei le invit pe amandoua, pe sor'mea si pe Beatriz sa ia cina cu noi" Ranjeste.
"Sunteti invitatii mei" il ciufulesc cu simpatie. " Esti un adevarat WonderBoy."

Euclide ma insoteste pana la Casa de Margarita, pensiunea din Vedado unde stau. Margarita si sotul din dotare, si cele doua fete mici se inghesuie intr-o camaruta din minunea asta de casa si le inchiriaza pe celelalte trei. Am o camera minunata, cu baia mea privata, pat dublu cu galerie, un ventilator in tavan, un frigider si un stereo.

Tot Euclide m-a dus prima data si la Alejandro's, si am ajuns sa-mi iau cina acolo aproape zilnic. Restaurantul intim, micut, "ca la mama acasa", e ascuns intr-un apartament de la etajul 5. Imi place sa ocup una dintre cele doua mese de pe balconul de deasupra strazii si sa-mi citesc cartea intre doua imbucaturi de Chop Suey si un gat de bere. Batranul proprietar, ziarist pensionat si ocazional chelner vine din cand in cand sa-mi tina companie si sa-si asculte amintirile despre revolutie, Angola si soviete.

Seara Euclid mi-a adus cutia de trabucuri in camera si ne-am plimbat pana la Alejandro's, unde, spre incantarea mea prost ascunsa au aparut in scurt timp Maria - sora vitrega - cu prietenul ei si Beatriz.

Ma gandeam daca sa pun cina asta cu Beatriz pe seama destinului sau a norocului. Poarta aceeasi rochita din timpul zilei. De aproape e chiar si mai radianta, si mai captivanta decat de la distanta. Are ochii la fel de negri ca si pupilele. Parul negru si des ii cade peste umerii goi si stralucitori. Nu se machiaza si nu pare sa se penseze. Are buzele mici dar foarte rotunde, Ca bobocul unei lalele - imi trece prin gand. E rusinoasa, ganditoare si rezervata si abia scoate cateva cuvinte toata seara, dar pare oarecum constienta ca ea e persoana speciala intr-o ocazie speciala. Fac eforturi constiente sa-mi iau ochii de la ea din cand in cand si sa-i privesc si pe ceilalti.

In noaptea aia, dupa ce Alejandro a inchis restaurantul, ne plimbam toti pe faleza Malencon Drive, cu oceanul pe fundal si sub lumina albastruie a lunii ca intr-un film romantic prost. Euclide face opturi cu bicicleta mult inainte. Profit de sarutul pasional de despartire al Mariei cu iubitul ei si reusesc sa schimb cateva vorbe cu ea.
"Vrei sa ne vedem si maine?" o intreb.
"Nu stiu" raspunde rusinata cu ochii la dalele de beton.
"Pot sa te sun?"
"Nu."
"Te rog, vino din nou la cina cu Maria si Euclide. Vreau sa te vad."
"Multumesc." e tot ce raspunde si Maria vine din spate si o ia de umeri si pleaca spre casa.
Iubitul imi face un semn cu mana si o ia si el inapoi. Cand raman singur pe faleza Euclide intoarce bicicleta spre mine intr-o curba larga.
"Cred ca te place" spune.
"De unde stii?"
"Am auzit-o spunandu-i ceva sora-mii"
"WonderBoy!"
"Uite, e draguta dar nu e o fata usoara. Daca vrei iti trimit alta fata draguta la tine acasa in noaptea asta."
"Multumesc, dar nu am nevoie de favoruri de astea"
"Sigur?"
"Sigur. Dar poti sa o inviti pe Beatriz oricand sa ia masa cu noi."
"O sa o pun pe Maria sa o aduca. Enjoy the cigars!"

Noptile care au urmat am fost seara de seara la Alejandro's. Ajungeam de obicei cu o ora inainte de venirea lor si oricat incercam sa ma conving ca fac asta pentru a-mi putea citi linistit ziarele de seara, in realitate o faceam de nerabdare. Veneau impreuna, mult dupa ce rabdarea mea zacea tandari langa ziarele nedesfacute pe masa si eu ma aplecam disperat peste balustrada balconului incercand sa vad cat mai departe strada. "E pericoloso sporgersi!" Dar macar o vedeam zilnic pe Beatriz. Rosea des si vorbea rar si nu puteam sa ghicesc deloc la ce se gandea. Manca putin si intotdeauna cerea soptit resturile la pachet. Incetul cu incetul parea sa devina confortabila cu ideea ca vreau sa fiu cat mai aproape de ea. Din a doua noapte a stat la masa linga mine. Purta niste jeansi prespalati roz si un tricou hard-rock negru, stramt, sfasiat din fabrica la spate si cu o amprenta de buze rosii imprimate in fata. Pe buze, o idee de ruj rosu.

Vinerea urmatoare i-am dus pe Euclide, Maria si Beatriz la un restaurant chinezesc. Beatriz s-a indragostit de ideea de fortune cookie dar nu a aratat nimanui biletul. Dupa masa am mers sa vedem un film spaniol, Tango al lui Saura. In sala Beatriz a stat langa mine si pe la mijlocul filmului si-a pus capul pe umarul meu si a inchis ochii. Nu imi dadeam seama daca doarme sau nu, dar m-am simtit mandru si am stat nemiscat pana la final. In noaptea aia ne plimbam din nou pe Malencon, cand, in timp ce traversam o fasie de umbra, s-a oprit brusc, m-a luat de mana, s-a ridicat pe varfuri si mi-a soptit la ureche ca ar vrea sa mearga cu mine acasa.

La pensiune ne-am strecurat pe varfuri ca sa nu deranjam pe nimeni. Cand am inchis usa si am aprins lumina a disparut in baie si multa vreme s-a auzit doar dusul curgand. S-a intors goala, a lasat usa de la baie usor deschisa si a stins rapid lumina in camera.Ma uitam la silueta ei cum incerca - o eternitate - sa gaseasca la radio un post cu muzica romantica. Apoi s-a cuibarit langa mine in pat si a stat asa o vreme, cu capul pe pieptul meu. Ii simteam atingerea calda si satinata pentru prima oara. Am stat asa o vreme, dupa care, incetisor, am inceput sa o sarut pe frunte mai intai, apoi pe ochi, apoi pe umar, apoi pe buze. Mirosea a sapunul meu cu levantica. Am mangaiat-o pe spate si pe coapse si i- am sarutat sanii. A frematat cand am intrat in ea. La inceput a fost tacuta si tandra, mai apoi, brusc, a devenit pasionala.

Beatriz e plina de surprize. Dupa ce ne revenim putin din ameteala sexului intens si frenetic, isi pune iute chilotii - deci poarta - , aprinde lumina si petrece o vreme examinand in tacere corpul meu gol si zona genitala, cu curiozitatea unei fetite care si-a dezbracat pentru prima data papusa. Apoi dispare din nou in baie... luung, luung, pana cand simt o senzatie de disconfort asteptandu-mi randul. Cand ies si eu in cele din urma din baie, si-a deschis o cutie de bere din frigider, si-a aprins o havana si, ca si cum nu as fi de fata, cotrobaie prin lucrurile mele raspandite prin toata camera. O secunda ma gandesc cu orgoliu ca poate cauta urmele altei femei. Gaseste rucsacul meu deschis aruncat in dulap, il scoate si meticuloasa, se uita in toate compartimentele si buzunarasele. Zac intins in pat fara sa scot o vorba si o privesc cum imi gaseste pasaportul, il deschide si se uita o vreme la poza mea, apoi imi silabiseste pe tacute numele. Gaseste si portofelul, examineaza cu grija putinii bani pe care ii am, cartile de credit si cecurile de calatorie. Ii spun ca nu sunt un om bogat dupa standardele din afara Cubei.

"Nici o fotografie?" intreaba.
"Imi pare rau, nu am nici una"
Apoi stinge lumina, se urca langa mine in pat si, cu capul pe umarul meu adoarme.
Cand ma trezesc, Beatriz doarme inca. Prin fereastra mica, sus, deasupra patului, o noua zi fierbinte si insorita curge in camera. La lumina zilei ii privesc corpul perfect, il examinez milimetru cu milimetru. Are doar doua semne de vaccin pe brat si o zgarietura mica si transparenta pe genunchi. Transpiratia i se strange pe piele ca roua pe o orhidee. O las dormind si intru la dus si cand ma intorc in camera e deja imbracata si nerabdatoare sa plece. Inainte de a iesi imi spune:
"Noaptea care vine trebuie sa stau acasa. O sa vin pe aici maine dupaamiaza."
"Te astept"
"Ai grija, fara femei noaptea asta, ai inteles?"

In ziua aia am luat un taxi pana la plaja si am stat si m-am holbat la cerul turquoise si la norii cazuti jos la orizont. Seara am stat acasa si am citit. Cand m-am culcat, asternuturile, neschimbate, miroseau a ea.

Se infiinteaza in ziua urmatoare putin dupa pranz. Poarta alt tricou negru, cu LOVE scris cu litere mari, argintii, pe piept. Intra in camera, se dezbraca rapid si, fara prea multa ezitare facem dragoste in picioare in fata oglinzii. Apoi zacem in pat o vreme si ea inchide putin ochii si doarme cateva clipe. Doarme atat de linistita si eu ma trezesc gandindu-ma ca am chef sa fac ceva care sa o faca sa zambeasca. Chiar daca imi place curatenia linistii si tacerii ei, brusc am chef sa o vad cum se bucura.

Cand se trezeste ne imbracam si decidem sa mergem la cumparaturi. Beatriz ma duce la un fel de magazin-depozit, subventionat de stat, de unde isi cumpara probabil tot ce poarta. Hainele par sa vina de la lichidatori de stocuri din China si America de Sud sau de la vreo organizarie caritabila internationala. E cam gol, tot ce vad pe rafturi sunt cateva tricouri promotionale de 3-4 ani vechime si niste costume dubioase de poliester. Beatriz zice imbufnata ca trebuie sa treaca des ca sa gaseasca cate ceva, dar de data asta nimic din ce vede nu ii place si plecam.

Ma gandesc ca o rochie mai stilata ar putea sa o inveselesca si o duc la un mic boutique chic din holul unui hotel international. Magazinul are aer conditionat si canta muzica italiana veche, vanzatorul ne primeste cu un zambet si incepe sa ne prezinte tot felul de haine si sa ne faca sugestii. Beatriz e uluita din clipa in care intram. Mangaie hainele de designer. Apoi incearca cateva rochii, pozand in oglinda, pe jumatate rationala, pe jumatate fascinata. Examineaza etichetele cu pretul si se minuneaza dar se vede pe ea ca ar vrea sa probeze tot ce e in magazin. In cele din urma ajunge la o rochie albastra de matase care ii vine foarte bine si de care pare indragostita. Ma gandesc ca la urma urmei si eu merit sa o vad imbracata in rochia aia. Pe eticheta de pret scrie un rezonabil 135$ si ma decid sa platesc cash si sa ii fac rochia cadou. Cand iesim din boutique e numai zambete, e fericita si exaltata si balangane larg punga fancy de hartie cu snur rosu a magazinului. Ne plimbam putin tinandu-ne de mana. Cand ne despartim ma saruta si imi spune cu un zambet dulce:
"Multumesc pentru cadoul minunat"
"Cu placere" ii raspund. "Sper ca e destul de frumoasa pentru tine"
"Asculta" imi zice, "Ma asteapta ai mei si trebuie sa stau in casa in noaptea asta. Dar hai sa facem ceva frumos maine. O sa vin imbracata cu rochia."
"Putem merge la un restaurant frumos sa intr-un nightclub. Orice iti place"
"O sa vin la tine maine pe la ora asta"
"O sa te astept"
"Inca ceva. Sa nu te atingi de nerusinatele alea. Ai inteles?"

In seara aia am mancat devreme cina la Alejandro's si am plecat acasa si am stat cu Margarita si cu copii si am privit la televizor o caseta video neclara, o comedie romantica Hispanica despre imigranti Dominicani in Bronx. In ziua urmatoare m-am dus iar la plaja si am terminat de citit cartea.

S-a innoptat si Beatriz mi-a tras clapa. Am stat in casa pana dupa miezul noptii si am baut toata berea din minibar fara ca ea sa dea vre-un semn. Apoi m-am decis sa trec strada la bodega locala unde m-am imbatat crunt cu rom fara sa-mi iau ochii de la intrarea in pensiune.

Ziua urmatoare, pe la pranz, m-a trezit un ciocanit in usa. Femeia cere o ajuta pe Margarita la treaba ma anunta ca Beatriz a venit sa ma vada. Cand intra ma lupt cu o mahmureala gigantica si ea e sobra si mohorata. Poarta iar tricoul cu urma de buze. Se aseaza langa mine pe pat cu privirea in jos si imi spune cu o voce trista:
"Imi pare rau pentru azi noapte dar am avut o mare problema acasa"
"Ce s-a intamplat?"
"Nu am putut sa port aseara rochia de la tine... am fost foarte suparata si nu am vrut sa vad pe nimeni" spune ea si ochii i se umezesc.
"Dar de ce?"
"Pentru ca ieri maica-mea a dus rochia inapoi la magazin ca sa ia inapoi banii pe ea." Face o pauza cat o lacrima ii aluneca pe obraz.
"Maica-mea a zis ca nu pot sa pastrez rochia aia cate vreme nu avem destula mancare pentru toti acasa.

O imbratisez si ea izbucneste in plans. Nu stiu ce sa spun, nu sunt foarte bun la consolat oamenii care plang. Ma apuca asa un fel de furie, nu pe ei, ci pe situatia in sine. Ii spun ca la urma urmei era doar o rochie, o bucata de carpa, si ca nu are nici un motiv sa fie asa de suparata. As vrea sa-i spun ca o sa-i cumpar alta rochie, si ca poate sa se bazeze pe mine pentru orice dar ma abtin pentru ca mi se pare ca nu ar suna bine chiar acum. In loc de asta zic:
"Imi pare tare rau. Hai nu mai plange. Orice imi sta in puteri... "
"Trebuie sa plec. Ne vedem mai tarziu."
"Cand?"
"Nu stiu. Trec eu."

Se indreapta repede, se aduna putin si se ridica. Dupa o pauza scurta in care isi sterge ochii privind la podea imi spune la revedere si pleaca inchizand usa dupa ea. Stau un timp pe pat tacut si confuz.

Bineinteles ca asta a fost ultima data cand am vazut-o. Bineinteles ca nu m-a mai cautat. Cateva zile m-am intrebat ce s-o fi intamplat. M-am intalnit cu Euclide cand a venit cu un nou grup de italieni middle class la pensiunea Margaritei. Era ocupat cu noii clienti si cand l-am intrebat de Beatriz mi-a zis ca nu stie nimic dar ca o sa afle el ceva... candva...

In cele din urma am renuntat sa o caut. Nu stiam practic nimic despre ea, cubanezii nu sunt prea prietenosi cand incepi sa pui intrebari, si, la urma urmei, mai aveam doar cateva zile de stat, simteam deja anxietatea dinaintea intoarcerii la "real life". Incepeam sa ma simt din nou ca un strain obosit si nebagat in seama, simteam nevoia sa ma misc, sa schimb decorul. In ziua urmatoare am parasit Havana si am plecat la Santiago, unde am petrecut restul zilelor care mi-au rams de petrecut in Cuba.

A durat ceva peste doi ani pana cand am reusit, mai mult din intamplare, sa ajung din nou in Cuba.

Parasesc aeroportul, langa mine pe bancheta din spate a taxiului am rucsacul, in mana tin biletelul cu adresa Casei di Margarita. De data asta stiu exact unde vreau sa ajung, asa ca evit bataia de cap de a alege si plati pe doua trei zile unul dintre hotelurile de stat care inconjoara aeroportul. Am sunat la Margarita din timp sa-i spun ca vin. Spre incantarea si surpriza mea si-a reamintit de mine - el guapo european - si mi-a promis aceeasi camera. Mi-as fi dorit sa ajung mai devreme, dar era deja trecut de miezul noptii. Tocmai plouase si strazile erau ude si stralucitoare. Taxiul aluneca silentios prin intunericul strazilor Havanei. Taximetristul, un mulatru energic si plin de verva ma intreaba:
"De unde iesti? Italian?"
Nu, sunt roman, dar vin din New York"
"Nova Iorque... el centro del mundo! Nu esti prima data aici..."
"Nu, am mai fost acum vreo doi ani"
"Bine ai revenit in comunism!"
"Cum mai e viata in Cuba?"
"Acelasi rahat"
Ne apropiem de centru si peisajul familiar, cu tinerele prostituate stand grupuri, grupuri pe marginea trotuarelor si in intersectii ma izbeste ca mirosul unei placinte facute demult de bunica.
"Fetele... aici le-am lasat, aici le gasesc"
"Putas ... Las putas!" Pronunta cu emfaza razand.
"Credeam ca s-au mai imputinat..."
"Nu, asta nu se schimba nicidata"

Mirosul bogat de ploaie si pamant ud intra prin geamul deschis al masinii. E bine sa fiu pe pamant din nou, intr-un loc unde am mai fost. Stiu ca voi gasi aceeasi oameni si le voi auzi povestile din nou. Si Beatriz.... vad o fata alergand pe celalalt trotuar si gandurile mi se imprastie. E pe tocuri, poarta un mini rosu si un tricou negru cu amprenta insangerata a unui sarut.

"Stai, Incetineste putin, da putin inapoi!" strig la sofer si ies pe jumatate pe geamul masinii.
Taxiul incetineste, Opreste. E oricum un semafor rosu inainte. Ma intorc si mai mult sa privesc cu ambii ochi, si, cum iese dintr-o zebra de umbra si intra intr-una de lumina, reusesc sa o vad bine. E Beatriz.
"Iti place?... E draguta. Vrei sa intorc masina?" ma intreaba soferul.
"Nu, nu e nevoie" ii raspund.
"Te-ar costa probabil cam 60 de dolari, poate 40 la ora asta. Daca vrei ma targuiesc eu pentri tine."
"Nu... multumesc... e ok"...
"Well, adevarul e ca abia ai ajuns... Tot aici o gasesti si maine."

despre muzica si alti daimoni din essaouira (maxine)

Prima pastila am inghitit-o la micul dejun cu o gura de cafea. Am rasfoit ziarele, ma anuntau ca daca am implinit 50 de ani pot beneficia de 100$ reducere la urmatoarea plata a asigurarii auto si as putea castiga si o excursie in jurul lumii. Aranjasem totul perfect, dar livrarea, pe care o asteptam la 9, intarzia. Drogul incepea sa-si faca efectul si incepusem sa ma simt usor si ciudat in camera, tocmai ma gandeam sa ies pe terasa, cand omul ala cu cu urechi uriase si un nas minuscul a oprit camioneta in fata casei si a inceput sa descarce cutiile bombanind despre clientii de ieri. Pe strada alergau deja copii dezbracati adunandu-se in jurul camionetei. O clipa am incercat sa tin pasul cu ochii negrii ai delivery-boy-ului dar se roteau prea repede in orbite."Ai niste dulciuri?" - mi s-a parut ca il aud intrebandu-ma. "Pentru copii" - deci auzeam bine. "Mucosii astia cersetori nu or sa te lase in pace altfel pana nu fura ceva." a bombanit cu o voce plangacioasa.

I-am zis ca ma descurc de acolo, dar in clipa urmatoare era in patru labe incolacindu-se in cabluri si chitaind sa-mi demonstreze diferitele optiuni audio.

"Hall. Live. Rock. Tot ce vrei. Orchestra." Agita telecomanda parca era bagheta unui dirijor. Ma facea sa am senzatia ca el locuieste acolo si eu sunt musafir.

Dar in cele din urma, era totusi grozav sa-l ascult pe Hendrix dupa toate flautele si incantatiile plangatoare de afara. Ritmul lenes al chitarii din Hey Joe... Ma scufund in canapea si instantaneu am un deja vu cu toate canapelele si fotoliile si saltelele in care m-am scufundat vreodata. Si mi-a fost bine. Demult, pe canapeaua verde extensibila cu Nina, iubita mea de doua luni, la ea acasa, cand parintii lipseau... Petreceri la care toata lumea statea tolanita pe perne si pufuri, cu conversatia limitata drastic de bassul reggae-ului... si nici nu se prea dansa pe atunci... ne ridicam doar in genunchi sa dam sau sa luam unul de la altul bong-ul, cannabisul iti da o nevoie de singuratate, de detasare, de indepartare, nu ne grupam niciodata, stateam cat mai rasfirati, ma rog, cat de rasfirati ne permitea spatiul... de fapt se mai dansa uneori, in weekenduri, dupa ce ne rasfatam cu acid sau mescalina, pastile sfaramate sau pe timbre de sugativa. O amintire in care stateam pe genunchi, aplecat pe spate cu parul atingand podeaua, si da, asta era un dans. Fete cu camasi innodate sub buric, desenand cercuri cu parul pe Zep si Cream si Caravan, si mai tarziu, prin colturi sau bai sau bucatarii, cu mainile plinde de sani si cu gustul lor pe buze.

Si apoi regruparea prin pub-uri si cafenele, discutand ce s-a intamplat, cum am ajuns acasa intr-un asemenea hal, cu respiratia taiata ferindu-ne de gastile de cartier. Cum am reusit sa evitam grupurile de muncitori betivi si sa traversam strazile pline de masini gata sa ne inghita. Cum am dormit in toaleta unei benzinarii. Cum cineva a fost aproape de a fi sodomizat de un magar cand a adormit intr-un hambar parasit de la marginea orasului. Cum, intr-un mod bizar, absolut toti am vazut rasaritl in timp ce sedeam in santul de pe marginea unui drum de la periferia orasului tineretii noastre.

Cand m-am mutat cu Max - Maxine - am incercat amandoi o vreme sa devenim mai sofisticati, in loc sa ne facem muci cat de repede puteam, o cina cu lumanari, nuci prajite in sare, cartofi dulci copti si Dylan, si Roxy Music pana terminam vienetta si scoteam plicurile mari de Rizzla si puneam Peter Tosh sau Burning Spear. Maxine ca prin ceata. Imi amintesc cum s-a "maturizat" repede, de la jacheta de piele si bocancii Lugz si darele de negru in jurul ochilor la vestele multicolore, uneori DOAR vestele multicolore. Cum a devenit obsedata de mancarea greceasca dupa ce bodega aia mica si unsuroasa s-a deschis la cateva case de noi. Cum hranea pisicile vagaboande pe treptele casei. Cum lenevea duminica pe canapea langa mine - cum fac eu acum - si ii aduceam ciocolata, si limonada, si ma rasplatea cu sex.

Incerc din nou sa citesc ziarele dar titlurile se amesteca, "Queen Eats Ambassador's Son, Lesbian Japanese monkeys challenge Darwin's assumptions, Freed Man Topples Bridge" si printre randuri parca vad niste scantei si mi-e frica sa nu ma ard la degete cum urmaresc randul cu buricele.

Soneria suna inca odata si la usa e Said. "Assalam Ouakikoum" ma constata incruntat in timp ce isi impinge bicicleta prin bucataria mea. "Nu stiam daca esti acasa" "cafea? bong? pastile?" "Auzi, azi am intalnit una care zicea ca e de la "National Blonde Service"" pufneste el asezandu-se pe cel mai incomod scaun si lungindu-si picioarele. Aud pocnetele carbunelui, si Said is da capul pe spate si sta asa o vreme, dupa care expira luuung, parca are o trompa de fum. Suvite negre ii atarna pe lateralele capului, amintiri trecute de cand avea parul cret si abundent. "Oamenii care stau pe acoperisul lumii" zice el... "cum isi tin echilibrul?" zice el, si se opreste brusc si sufla intr-un saxofon imaginar cand din boxe se aude Mirror in the Bathroom. Da din cap admirativ cu ochii la sistemul audio. Incercam sa facem o supa la pachet dar ne e lene sa fierbem apa si punem apa de la robinet si mancam niste paste tari si aglutinate cu apa calduta. "Minunat gatesti" ma bombane Said. "Danke-shun, mein heir" nu stiu de ce ii raspund in germana aproximativa. Ne ciocnim unul de altul pe scari, discutam ca si cum ne-am fi intalnit pe un drum de tara, undeva in mijlocul unui camp de rapita sau floarea soarelui sa ginseng sau ce mai creste pe camp, ca si cum vantul ne-ar zburli parul, ca si cum am avea cosuri pe toata fata. In cele din urma il dau afara, cu bicicleta cu tot, tipam unul la altul ca e cazul sa ne maturizam, privim in susul si in josul strazii care se pierde in ceata, sau e praf sau abur sau sunetul de concertina.
Ma reintorc pe canapea. A doua faza a drogului soseste, aia care se duce direct in extremitati, si vreau sa ma masurbez, sa ma masturbez, sa ma masturbez, luuung, peste Maxine sau Nina, sau peste amandoua preferabil, sau amestecate una intr-alta pentru placerea mea totata, dar abia construiesc primele imagini, Maxine cu picioarele alea fierbinti ale Ninei de la 16 ani cand soneria suna din nou.

Maxine. Max. Intra in camera ca si cum ar iesi dintr-o panza cubista, cu ambii ochi pe aceeasi parte a fetei ascutite si unghiulare, ceea ce nu e ok, pentru ca daca imi place ceva la Max e fata ei rotunda. Din ea iese o voce, care e aceeasi cu a ei, similara, dar nu stiu de unde sa iau tonul si accentul si topica. "OK, OK" ma aud spunand dar nu stiu la ce am raspuns asa, sau poate nu e un raspuns, e doar o constatare. Ma indepartez de topul ei galben si de panglica galbena din par. Prima data cand am vazut-o era imbracata intr-un maieu negru si o jacheta neagra de piele, si pantaloni de latex si bocanci negri si o pereche de catuse purtate ca bratari. Ne asezam pe canapea si pentru o vreme durerea dispare. Camera nu se mai leagana. Prezenta lui Max face lucrurile oarecum mai eco, mai luminoase, mai naturale si vii, chiar si covorul pare sa respire linistit acum, inainte gafaia sub crusta de nisip.
"E un sistem audio bun"
"Azi a venit"
Pe vremuri avea parul negru albastrui, cu suvite lungi cam ca Cher. O puteam vedea din departare cum se apropia prin multime. Gura mare si roz, cu ceva din buzele lui Elvis, ochii albastri mariti exagerat de ochelari. Acum e tunsa bob cu varfurile rasucite, cu ceafa aproape goala. Poarta lentile de contact verzi.
"I'm fine thank you"-urile evadeaza prin camera si traseaza o linie subtire de la unul la altul. Dupa care stanjeneala dispare si incepem sa povestim despre toti cei pe care ii cunoastem, si ce fac, si care a murit, si infarct, si cancer la plamani, si overdose, incepand de la cei mai apropiati si indepartandu-ne in carcuri concentrice. Cand ii raspund simt nevoia sa imi frec limba de interiorul dintilor din fata si de gingii, acolo unde e gustul. Radem despre mama ei, inca canta afon Shirley Bassey si tresare la zgomotul cutiei de scrisori si al soneriei vecinilor. "Si tu faci asta" ii raspund, "imi aduc foarte bine aminte, o fi ereditar". Dupa cere trecem printre prieteni, casatoriti si divortati, bogati si saraci. "Te mai vezi cu Stephen si Alice?". Nu se mai vede.
Ca sa o fac sa se incrunte din nou ii spun ca imi place jazz-ul dar am o singura compilatie - Music for Pleasure - si rad la reactia ei si marturisesc imediat ca nu o am, dar scot niste Sufjan Stevens si Sparklehorse. Pun dupa aia Chicago, dar imediat ma gandesc sa pun ceva "de atunci" poate chiar Chicago de pe albumul ala cu turnul Sears pe coperta, ceva care sa fie "melodia noastra", dar nu il gasesc, sau ceva de pe After The Goldrush, dar nu gasesc nici asta si atunci ea imi spune ca, oricum, ar trebui sa pun Slade, C'Mon Feel The Noize, pentru ca aia e prima melodie pe care am dansat impreuna.
"La discoteca aia Y.M?"
"La discoteca aia Y.M."
Accepta un joint marturisind ca a trecut o vreme, degetele ni se ating. A aflat ca m-am intors si a venit - nu imi spune asta - ca sa auda din nou cum pun muzica, sa ma miroase, sa ma priveasca din capatul celalalt al camerei si sa puna totul intr-o cutie, tot ce gaseste pe jos si prin colturi, fotografiile care se formeaza cu mine si cu noi din nimic.
E un miros dulceag in camera, poate l-a adus cu ea, poate e parfum. Sau poate intra de afara impreuna cu soarele prin perdelele galbui. Sau e de la cele doua fiinte de lumina care stau de-o parte si de alta a ei. Ii vad silueta profilata pe perdele. Pielea ei e la fel cum o stiam, ceea ce se vede din ea, si genunchii sub marginea fustei.
Pun Setting Sun ca sa-i iau mintea de la Noel Gallagher si camera se umple de muzica. O chem cu degetele si apoi cu toata mana, fac un semn de tragere cu ambele brate si ea rade si si se ridica si vine langa mine. Dansam slow, apoi repede, ii imitam pe politistii aia dementi din videoclip si ne prabusim unul in altul la sfarsit. Cand ea se aseaza pun Curved Air - Back Street Luv si ea zice "wow" si dupa aia pun Gregory Isaac - Loving Pauper si ea zice "Ticalosule!"
Cand ma ridic sa ma strecor pana in bucatarie ma misc ca si cum rebel rebel inca se aude, desi melodia s-a terminat de mult, si ea ma urmeaza in incaperea in mod normal intunecoasa dar care acuma pare plina de soare. Ma gandesc o clipa ca s-a scurs din cei doi ingeri care se dizolva in cealalta camera. Ma bate pe umar, se freaca cu soldul de soldul meu, e in fata mea, in spatele meu, ma ajuta cu cestile si cu ibricul, exploreaza frigiderul, umbla printre linguri si borcane cu naturalete, ca si cum ar face asta in fiecare zi. Ca si cum as fi deschis ochii intr-un loc unde lucrurile oamenii si intamplarile persista.
Mancam toast in bucatarie, ne reamintim de pisica, nu de cele vagaboande ci de aia care a ramas, aia cu coada scurta si vesnic infoiata ca un raton, aia pe care o strigam din usa "hai pis pis pis, hai Subby, Subby" Imi amintesc ca nu la multa vreme dupa ce pisica a murit strivita pe strada ea a plecat, imi amintesc de tipul ala cu Ghutra alba din masina parcata la colul strazii doua saptamani zi de zi, tipul ala pe care ea s-a dus sa-l intalnesca intr-o cafenea aproape goala la marginea unui drum aproape disparut.
Gustul e ca de sapun amestecat cu sare si ma intorc cu spatele pretizand cu tusesc strivind niste toast in mana. ma lipesc cu spatele de perete si ma las sa alunec. Ridic genunchii si ii cuprind cu mainile.
Se apleaca peste mine. "Esti Ok?" "Marius, spune ceva"
Ca de fiecare data cand imi aud numele rostit de o francofona, am un scurt moment de ameteala.
" E ok, e Ok" tresar sub atingerea ei dar acum m-am calmat. "E de la droguri, imi revin imediat"
Cand ne mutam in living cu farfuriile si bautura se aseaza pe canapea si ma intreaba daca poate sa isi scoata stiletto-urile, si eu o ajut si ii simt din nou gleznele si varfurile degetelor si adancitura din spatele lor. Lumina scade, e ceata afara. Sau praf. Sau nisip. Sau abur. Sau sunet de concertina. "Da-mi un picior" ii spun. Si ea mi-l intinde. Degetele mele invie descoper aceleasi alunite si pistrui pe interiorul coapsei, spre centrul absolut al Maxinei. Se misca putin ca sa ma lase sa caut alte lucruri, se apleaca sa o decojesc, se indeparteaza ca sa vad ce e la fel, ce e diferit, i-au crescut sfarcurile dar au aceeasi culoare roz, ca cea a buzelor, pielea e parca mai inchisa la culoare, mai acida la miros, zgarieturi si vanatai obtinute fara ajutorul meu, semne, marcaje, dar dedesubt e aceeasi Maxine, pe care o imbratisez, o simt de-a lungul meu la fel ca in zilele mai proaspete si crude.
Ne mutam la etaj, de ce o duc in camaruta aia care miroase a igrasie, plina de carti sfaramicioase care stau sa se prabuseasca de pe pervazul ferestrei si din teancurile lipite de pereti, cu fotografiile vechi stivuite in rame crapate si pline de praf intr-un colt, scrum de nenumarate tigari si jointuri peste tot. Patul e rece si umed si rezista cand incercam sa ne strecuram sub asternuturi, ne resemnam deasupra lor infiorandu-ne si razand in timp ce ea, in cele din urma, se apleaca sa ma dezbrace. Ma intreb daca o sa-i treaca rasul cand o sa-mi vada unghiile netaiate de la picioare sau parul pubian. Ma gandesc ca nu am mai folosit ata dentara din 199? si ceva. Ma ingrijorez tardiv cu gandul la toaleta pe care o sa o foloseasca, la paianjenul din baie, la mirosul prosopului, la sapunul care ar trebui ucis ca sa nu mai sufere.
Ma foiesc in imbratisarea ei, are totusi sanii mai mari caum, cum nu mi-am dat seama de asta mai inainte, dar uitasem cat e de mica, uitasem de coastele vizibile sub sani. Ma uit in jos la ea, aceeasi ochi clari, in lumina asta nu ii mai vad lentilele si pare ca are irisul verde natural, ma uit la genele innegrite, la rozul abia ghicit de pe pleoape, mai dens in ridurile ce se vad cand clipeste.
Imi amintesc cand facem dragoste cum s-a prins in jocurile mele pretinzand ca e secretara mea, very bourgeois, cum mergeam sa agatam cupluri straine in baruri, poate asta a fost prima samanta? Imi amintesc de cizmele si lenjeria pe care o purta de dragul meu, dar acum nu e deloc ca atunci, acum s-a infasurat in jurul meu cu toata puterea, acum ma trage adanc, cat de adanc poate, e o senzatie de out care depaseste drogurile, sigur, si ele ajuta la asta, un sentiment ca esti tras si impins si nivelat si ca totul in tine se transforma intr-o foaie de hartie. oasele ni se lovesc, pielea ni se lipeste si dezlipeste cu sunet, mirosul ei, mirosul meu, miros de alge, miros de paine proaspat scoasa din cuptor, transpiratie dulceaga, deodorant, totul rabufneste in camera si o fac sa fie altfel.
De fiecare data cand o sa intru in camera asta - ma gandesc cu ea prabusita peste mine, cu mainile si cu gandurile si cu carnea ei in jurul meu - de fiecare data ea va fi aici.
"Stii", imi sopteste, "daca ajungi sa cultivi amintirile, din cand in cand trebuie sa culegi recolta".