Ultimii

Fantana se umple incet incet, tot anul, filtrata din misterioasele subterane ale satului pana la buza. La festival, cele 24 de familii se aduna in piata si urca scarile ca de fildes ca sa-si scufunde galetile si sa-si ia partea.

Prima familie ia de sus, unde fantana e clara, limpede si luminoasa. O amesteca cu vin si o vand repede. Intr-o luna nu mai e nici un strop.

A doua familie umple galetile din adanc, unde fantana e intunecoasa, albastra si secretoasa. O amesteca cu lacrimi de fecioara, de unde si pretul urias. Au o clientela foarte selecta.

Chestia asta continua toata ziua. Unii amesteca prada cu fructe, altii cu ierburi amare. Unii fierb totul pana la consistenta unui sirop cristalizat, altii o dau animalelor marcate pentru macelarire.

Ultima familie nu are galetzi. Coboara in fantana secata si-si imbiba zdrentele in care sunt infasurati si parul niciodata tuns in ultimele baltoace de pe fund, apoi storc totul in sticle maro murdare pe care le insira pe rafturi nesfarsite in pivnita, tunele lungi dedesubtul locuintelor lor macabre. Nu vand nimic. Intr-o buna zi, in curand poate, pivnita se va umple.

Nimeni nu stie ce se va intampla dupa aia.

Marea de iarba

"Balena îi un animal hiclean si destrabalat." zice batranul cu parpalacul lung si jegos in timp ce se apleaca spre mine suficient cat sa-i miros respiratia acrie de bere trezita. E neras, cu ochii injectati. "O urmaresc pi valuri de ani de zile si acu am incoltzit-o aici."
Ma rasucesc si privesc carciuma mizera si intunecoasa. "Suntem in Urziceni" îi zic.. "în inima Baraganului"
"Acu' pricepi di ci o fost asa di greu sa o gabjesc?" ranjeste el stirb, apoi ingheatza: "ieti-o, ieti ca vini!"

Sub picioarele noastre, scandurile de lemn ale dusumelei jegoase se indoaie, scartaie ca apucatele si, una cate una, incep sa sara din cuie.

Giacardea, cardea, Gialino mura...

Citeam Dune cand m-a sunat Ucu. O sa fac acum o paranteza anticipativa pentru ca - de cand am hotarat sa scriu capitolul asta ma obsedeaza inceputul, sau consecintele inceputului lui. Dupa mai bine de 15 ani imi amintesc cu precizie ce citeam, pana la detaliul paragrafului, pozitia corpului meu pe coltar, razele de lumina care treceau prin fantele storului si desenau hasuri pe covor, - imi amintesc si covorul, cu motive geometrice in tonuri de negru, bordo si maro. Imi amintesc - fizic - nasul de cauciuc negru intens al lui Pablo, rasuflarea lui pe mana mea care atarna de pe canapea. Imi amintesc o cutie de cola, cumparata de la Hamka de pe Stirbey, imi amintesc masuta rotunda din lemn de brad pe care statea cutia aia rosu-aprins, langa scrumiera si pachetul mototolit de Lucky fara filtru. Singurul lucru pe care nu mi-l amintesc e numele celei pe care in continuare o sa o numesc Veronica. Pentru ca oricum ar fi chemat-o numele ei ar fi trebuit sa fie Veronica. Citeam cand a sunat telefonul. M-am ridicat sa raspund... ideea de mobil era inca departe, nu aveam nici macar un "fara fir" de casa, deabia facusem trecerea - cu mandrie - la o uratenie cu butoane, ceva mare si colturos, din plastic alb, negru si gri, evident mai prost decat cel vechi cu disc, acum dispretuit. "ceau" mi-a spus Ucu - timisorean de-al meu - folosea - spre deosebire de mine care ma bucurestenizasem - salutul traditional. Nu m-a lasat sa raspund, era peste capacitatea lui de a avea rabdare ideea ca ar fi putut gresi numarul, uneori il banuiam ca incepe sa vorbeasca imediat ce termina de format. "Auzi, am o prietena care isi cauta servici, ii dai tu ceva de facut pe la tine pe la firma? sa raspunda la telefoane, sa faca cafea!" Mareata mea firma - tocmai parasisem gazetaria - era doar un nume pe o hartie oficiala, aveam un birou in masura in care aveam sufragerie acasa. "Ce sa fac bai cu ea?" l-am intrebat uluit, mi se parea atat de bizara ideea de a avea pe cineva care sa lucreze - orice! - pentru mine... "Pana la telefon am 3 metri in cel mai rau caz, beau ness frecat cu gheata pe care oricum nu stie nimeni sa mi-l faca, ca nu-l nimereste cum imi place mie." "Lasa ma, gasesti tu ceva, sa scrie la masina, sa-l plimbe pe Pablo". Am izbucnit in ras. "Bai, tii minte cand ai incercat TU sa-l plimbi pe Pablo? Si stii ca nu am masina de scris." "Ai dreptate", m-a aprobat spre mirarea mea Ucu Haiducu. "Cu Pablo nu e o afacere"... S-a gandit fix doua secunde, si a continuat. :Da tu pleci luni la targul ala de la mare, nu?" "Plec" i-am raspuns precaut. "Pai si cine sta la stand cat tu mananci sau te pisi?" "Kuky" i-am raspuns intelegand unde bate. "Merg cu Kuky" "Da ma, sa nu puteti si voi sa mergeti impreuna la masa, sa mancati pe rand ca la cantina, sa nu va puteti invarti prin targ.. Plus ca lu' Kuky asta al tau nici daca ii pui o fata de masa in cap nu-l poti arata la lume, ia gandeste-te... tanara, frumoasa, simpatica, in mini, zambeste, discuta cu clientii, cat esti tu acolo o trimiti sa aduca cafea, sa spele masina..." Asa era Haiduc, inepuizabil in solutii pe nervii altora. Chestia era ca - daca ma gandeam putin - avea dreptate. Nu eram obisnuit pe atunci cu armatele de hostesse, cu samplinguri si alte alea care aveau nevoie de ele, si care aveau sa-mi macine nervisorii mei obositi cativa ani mai tarziu... dar ideea nu era rea. "Bine" am zis... sa ma sune sa vorbim. "Nu poate" mi-a raspuns Ucu, "e la ma-sa la tara pe langa Sibiu, nu are telefon, vine luni dimineata cu trenul si o astept io la gara si o aduc la tine" I-am vazut ranjetul in clipa aia, adica zisesem Da si nici nu mai aveam cum sa o intorc, cu o ora inainte de plecare n-as fi avut sufletul sa ma uit in ochii unui om si sa-i spun... ce sa-i spun? "Stii, nu cred ca merge..." De ce, ce motiv as fi putut avea? Asa ca luni dimineata stateam si fumam impreuna cu Kuky, sprijiniti de Mazda mea verde cumparata la second-hand - prima mea masina - asteptand sa vedem Dacia rosie a lui Ucu - B-01-UCU - dand coltul din Splai. Era primul nostru targ ca partcipanti... si daca stau sa ma gandesc bine si ultimul, nu aveam nici o legatura cu ce se vindea acolo, era cu tematica de industrie usoara, producatori de pantofi, de rochii, de chiloti, de creme de ghete, ideea "geniala" imi apartinea... "Ma, da noi putem sa participam la orice targ cu Publicitatea noastra, ca orice ar vinde aia de acolo, au nevoie de Publicitate, de cataloage, de pliante, de flyere, macar carti de vizita, etichete... orice" Si cum dezbateam noi chestia asta laudandu-ne unul pe altul si fiecare pe sine ce destepti si frumosi suntem, apare si Ucu, sare din masina in stilul lui, aveai impresia ca nu avea rabdare sa se opreasca, se repede la noi, ne imbratiseaza-strange mana-bate pe spate in aceeasi miscare si ne sopteste la ureche. "Puteti sa o si futeti daca vreti, ca e fata de inteles, si eu oricum am terminat cu ea demult" Si din rabla rosie incepe sa coboare o zgatie mica si plinuta, tunsa paj, cu gura pana la urechi, cu niste cercei uriasi de aia de tiganca, cu cei mai mari sani - proportional la dimensiunile corpului - pe care ii vazusem eu in viata mea. Kuky inghite in sec, eu mai putin, el e cel fascinat de sanii mari si fermi, toate iubitele lui trebuiau sa treaca testul monedei de 3 lei. M-a luat brusc o durere surda de cap, mi-am propus ca deindata ce ma intorc sa-l iau pe Haiduc de matzul ala de la gat pe unde respira omul si sa-i explic pe indelete niste chestii. I-am luat bagajul "zanei-zorilor", l-am aruncat in masina, i-am aruncat cheile lui Kuky, m-am aruncat si pe mine in dreapta si am tacut pana am intrat in Constanta. Targul se tinea intr-un Eforie, Nord, Sud, nu mai stiu exact, si nu mai stiu nici daca era primvara devreme sau toamna tarziu, statiunile erau goale, marea majoritate a hotelurilor inchise... cred ca toamna, imi amintesc parca covoare de frunze pe strazi si trotuare, dar se prea poate ca totul sa fie doar reflectarea starii de spirit a momentului in amintirea mea. Am - Kuky a - parcat masina la bordura, ne-am extras din ea, noi doi bosorogi deja, amortiti, Veronica proaspata si sprintara. Si atunci s-a intamplat ceva bizar, la 10 metri de noi, indepartandu-se deja, erau doua tiganci, cu basmale si rochii inflorate si picioare goale prafoase si crapate. S-au oprit, s-au intors, si una a strigat de unde era "Hai sa va ghiceasca baba". Nu le-am bagat in seama, dar erau insistente... s-au apropiat incet in timp ce noi scotoceam dupa bagaje, s-au oprit la 2 pasi de masina si ne-au invitat din nou, "Hai sa va ghicesc". "Hai, lasa-ne" m-am rastit la ele, "nu vrea nimeni aici sa ne ghicesti". "Da de ce nu vrai, domnu' Marius", m-a intrebat una din ele razand. Am inghetat. De unde stia balabusta cum ma cheama? Kuky a intepenit si el si se uita neincrezator de la unul la altul. "Hai, domnu' Marius" a zis cealalta zambind. "Las-o pe asta sa-ti ghiceasca ca ghiceste de bine". Am apucat sacul de voiaj si m-am indepartat cu pasi mari. Kuky ramasese intepenit langa masina. "Incuie si pune alarma" i-am strigat fara sa ma uit inapoi. Toata seara ne-am certat daca imi spusese sau nu cineva pe nume dupa ce am iesit din masina. Eu inclin sa sper ca da... Kuky si Veronica ziceau ca ei nu isi amintesc asa ceva. Cam asta a fost. Ce s-a intamplat cu Veronica? Una dintre multele dizolvate. Si la urma urmei nici nu o chema asa. Avea insa niste sani eroici.

Trec tigani pe drum,
Drumu-i plin de fum,
Fumu-i plin de scrum,
Foc ardea.
Vai tigani, tigani,
Gipsy si hitani,
Fara cer si ani,
Trec pe drum.

Tiganie rai,
Rai care erai,
Caravanserai,
Acadea.
Raiul meu beteag,
De pe alt meleag,
Cât îmi esti de drag
Nu stiu cum.

Trec tigani prin colb,
Colbul oste orb,
Orbul e un corb,
Giacardea.
Cade seara-n câmp,
Soarele-i scalâmb,
Cortul este strâmb,
Foc ardea.

Fac tiganii foc,
Focu-i la mijloc,
Fete cu ghioc
Si cu carti de joc,
Vai noroc, noroc,
Vino la soroc,
Vino sa-ti ghicesc,
Cartile vorbesc,
Si nu ne mintesc,
Giacardea.

Fata de caro,
Sub cer indigo,
Sa-ti spun încontro
Foc ardea.

Ca multi ani s-au scurs,
De când el s-a dus,
Ca un pui de urs,
Pe un drum.
Cu belciug si lant
Fara nici un sfânt,
Spre un târg bizant
Foc ardea.

Zaiafet acum,
Lautarii duium,
Numai tu nicicum,
Giacardea.
Noaptea de-ar veni,
Pe pamântul gri,
De ne-ar adormi
Orsicum.

O, dar azi, dar azi
Cerui de atlaz,
Soarele-n extaz.
Ei se duc la pas,
Spre un alt popas,
Satra de pripas.
Pâna nu-i mai vezi,
Pâna nu-i mai crezi.
Si din ochi îi pierzi.
Printre ceturi verzi,
Ceturi de livezi,
Vezi ca nu-i mai vezi.

Giacardea, cardea,
Gialino mura,
Gia mura, mura,
Ce misto...

Breathgames

Fetele stateau pe o patura, spate in spate, aproape goale. Patura neagra era asezata grijuliu si fara cute peste bucata de fundal din carton la fel de negru. Cartonul era fixat sus, la peste 4 metri pe zidul de caramida si de acolo curgea cuminte peste dusumeaua prafoasa, pe sub patura neagra si pana la jumatatea camerei unde era prins cu niste pioneze. Funia statea cuminte infasurata in jurul gatului fetelor. Jur imprejur, jur, imprejur, jur imprejur. Capetele funiei coborau pana la incheieturile mainilor legate de o parte si de alta. Am ingenuncheat in fata Marketei si Petter era deja in genunchi in fata Lubei, cu telecomanda in mana. "Pina inveti cat vede aparatul, uita-te la inceput pe monitorul tau de control, da dupa aia incearca sa o faci fara sa-ti iei ochii de la ea."
M-am uitat la telecomanda minuscula din mana mea, la Canonul meu pus pe un trepied cam la 45 de grade, apoi la monitor. "Oricum, ideea e ca nimeni nu o sa vrea sa-ti vada tie mutra barboasa in poze, a ras Petter""Da nici sa faci poze asa, aiurea... tine minte, provoci reactia, controlezi reactia, capturezi reactia." Deja totul era mult prea didactic pentru mine. Plus ca, sigur, cele cateva linii de coca, sticla de Jack, paharele de sampanie si cine stie ce mai bagasem in mine pana in momentul ala nu ma prea ajutau la concentrare. Linia care ar fi trebuit sa desparta intentiile de dorinte era atat de confuza... atat de... sinusoidala... incat doar daca as incerca sa le pun pe toate pe hartie ar iesi o poveste de sine statatoare.
Desi fetele aveau exact aceeasi varsta, Luba parea mai tanara, atat de draguta, proaspata, cu sanii ridicol de mari si permanent delicios de bosumflata, atat de stilata incat parea ca prezinta moda purtand doar perechea alba de chiloti de bumbac. Petter era... eh... Petter. Foarte priceput in tot ceea ce facea, de la shibari la fotografie, cu maini de dulgher nu de artist, gratios de masculin si extrem de econom in miscari. Si extrem de insurat cu Luba. Si mai era Marketa, facuta toata numai din ochi stralucitori ce comunicau instantaneu cu mine. Delicata intr-un fel pe care nu l-am mai intalnit pana la ea. Artist, model, dansatoare, un adevarat personaj.
Click. Dam timpul inapoi. Suntem toti patru intr-un bar intunecos. Bem Jack. Luba flirteza cu mine. Petter flirteaza cu Marketa. Marketa cu mine. Luba cu Marketa. Petter si Luba s-au casatorit de cateva luni, Luba insa e pofticioasa si lacoma si asta o face sa nu prea tina cont de asta, si in plus adora sa fie privita. Petter e si el suficient de lacom ca sa ma accepte si pe mine cata vreme asta inseamna pentru el mai multa piele de atins, mai multe maini de legat, mai multe fete de sarutat si ranit si fotografiat.
Marketa si cu mine suntem mai mult spectatori, si asta ne face oarecum complici, ne soptim planuri si intrebari si nedumeriri, o sa fie oare doi la doi? trei la unul? Sigur, ea e prada importanta aici, ea e cea care i-a refuzat pe amandoi de nenumarate ori pana cand in cele din urma a acceptat cu conditia sa particip si eu la jocul asta plin de reguli. Si acum asteptatm regulile si jocul, tremurand de nerabdare in scaune, dand peste gat shot dupa shot, plini de anticipare si o oarecare doza de mandrie pentru mine. La urma urmei Petter era Petter, Luba era Luba... si nici Marketa nu era chiar o necunoscuta dupa calendarul facut de Helmut Newton si fotografiile lui Avedon...
Ajunsi in studio am legat-o mai intai pe Marketa de de o masa micuta de fier forjat, cu picioarele atarnand de la genunchi si legate de picioarele mesei, cu mainile legate de celelalte picioare, legate bine, sa nu se poata misca. Pe Luba am atarnat-o de o grinda metalica care sustinea toata instalatia de lumini a lui Petter. Una legata jos, celalta plutind deasupra ei. Cu ciorapii rupti si parul in dezordine, aratau ca niste cadouri sub un pom de iarna, nu stiai la care sa te repezi sa-i sfasii invelitoarea. Pe care sa o "deschizi" prima.
Am luat Canonul in mana insa Petter s-a uitat urat la mine si l-am lasat jos repede. Cauta ceva intr-o cutie, "Ajuta-ma cu astea" a ranjit extragand niste lantisoare si aruncandu-le catre mine. M-am uitat la ele, se puteau lungi sau scurta dupa plac si la capete aveau niste cleme metalice ca cele pentru rufe. M-am uitat intrebator. "Sfarcurile" mi-a zis, si cand m-am uitat din nou la fete, sfarcurile ma asteptau parca trezite brusc de vorba lui Petter. "Daca te doare imi spui" i-am soptit Marketei. "Ce fac cu astea? Cat de lungi le las?" "Leaga-mi sfarcurile unul de altul si scurteaza lantul cat sa fie putin tensionat. Daca nu le dai drumul brusc nu ma doare" mi-a soptit ea. I-am prins cu grija o clema de unul dintre sfarcuri, ma pregateam sa fac la fel si cu al doilea cand o usoara pendulare a Lubei deasupra mea mi-a dat idei. In cateva secunde fetele erau legate una de alta cu doua lanturi intinse la maxim. "Chiar mai bine" a ranjit Petter care se apropiase si privea cu interes. A mangaiat-o usor pe Marketa pe cap, si din miscare i-a desfacut parul, l-a rasucit intr-o coada, i-a tras capul in sus, si, cu o bucata de banda adeziva l-a legat de parul mai scurt al Lubei care ii atarna peste fata. Toata chestia asta incepea sa arate ca o bizara instalatie de arta moderna. "Doare" a scrasnit Luba si se vedea ca intr-adevar erau trase tare de par, Marketei i se inrosise fata de la efortul de a tine capul cat mai sus. "Deja?" a ras Petter, "Asta nu e bine, inca nu e timpul sa doara" Jumatate de tura cu manivela care controla scripetele de care atarna Luba le-a adus mai aproape cu cativa centimetri si s-au relaxat. "Luminile, repede" a zis catre mine Petter si in urmatoarele 5 minute am aranjat reflectoare, am setat intenistati, am pus geluri colorate si le-am scos, pana s-a declarat multumit. "Ia aparatul si fii gata" mi-a ordonat apoi Petter in timp ce se inarma si el cu unul. "Deci, e simplu, tot ce nu trebuie sa apara in imagini suntem noi doi"... "Eu fac una, tu faci una"... "Si asteapta sa auzi beep-ul." Am dat din cap si am ridicat Canonul la ochi. Mana lui Petter a intrat parca cu incetinitorul in cadru, a mangaiat-o pe Luba pe coapsa si i-a imprimat un mic balans. Si studioul s-a umplut brusc de gemete si gafaieli in timp ce fetele pluteau una deasupra celeilalte. Presimtirea durerii parea mai rea decat durerea in sine, lanturile le trageau de sfarcuri si de indata ce incercau sa se arcuiasca si sa se apropie ca sa scape, involuntar se trageau una pe alta de par. Pana la urma fetele au reusit sa se sincronizeze intr-un balet bizar, unul dintre cele mai frumoase si interesante spectacole la care am asistat vreodata. Un ghiont de la Petter m-a facut sa ridic aparatul la ochi si sa incep sa trag imagine dupa imagine, trecand de la plan intreg la detaliu, cautand pielea care se inrosea intinzandu-se, rictusul ochilor, micul zambet de multumire cand reuseau sa se sincronizeze mai bine. Din pacate fetele nu au rezistat mult acolo, asa ca in scurt timp a trebuit sa le coboram. Am rulat niste tigari si ne-am asezat toti pe jos, ele inca pe jumatate legate, asa ca in scurt timp am inceput sa le smucim in joaca pe neasteptate tragand de cate un capat de funie, sa le biciuim usor peste sani si peste fund, la inceput fiecare cu partenera lui, mai apoi shimbandu-le din cand in cand pentru scurte momente. Noi luptandu-ne pe podea. Patura aruncata peste noi in timp ce radem si ne jucam. Fetele il hartuiesc pe Petter care nu vrea sa se dezbrace. Incerc sa detensionez momentul, fara foarte multa convingere insa, am certitudinea ca de asta o sa depinda si renuntarea la ultimele lor haine. Luba cerseste mai mult, mai mult, mai mult, mai multe maini pe pielea ei, mai multa atentie, mai multa durere. In imbulzeala intunecoasa de sub patura imi prinde mana si o trage intre picioare. Stiu ca nu stie a cui e si nici nu o intereseaza. Chiar daca e asa, si chiar daca stiu ca Petter nu are nimic impotriva, si ca toata atentia lui e spre Marketa, am o senzatie de fruct oprit in timp ce degetele mele se scufunda intr-o umezeala fierbinte si interzisa. Cand Petter le pune pe amandoua sa stea in fund si le aseaza spate in spate, habar n-am ce vrea sa faca. Privesc cum le infasoara funia in jurul gaturilor si inghit dureros. Asta e periculos, ce naiba, acuma, sigur, ei au mai facut asta, de multe ori, iar Petter e maestru, dar eu nu as face asa ceva. Cand o trag pe Marketa spre mine si o sarut, o aud pe Luba gemand si sufocandu-se. O imping la loc, dar Peter continua din cealalta parte miscarea si e timpul Lubei sa traga in piept aerul cu zgomot si al Marketei sa se sufoce si sa tuseasca. Inainte-inapoi, ne jucam o vreme asa si imi aduc aminte cum se taie lemne cu fierastraul mare pe capra, tragi sanatos spre tine insa nu impingi, doar ghidezi lama cand trage celalalt. Gemete si sunete de sufocare si horcaituri si tuse. Le sarutam si le pleznim si le ciupim, si le tragem pe fete de la unul la celalalt ca pe niste papusi de carpa cu ochi sticlosi si membre sovaitoare. Incerc sa par cool, neimpresionat, dar ingrijorarea creste in mine incet ca un val, miscarea e ca un val, senzatiile ca un val, sunetelele, lumina, mirosurile, totul se transforma in valuri dupa valuri dupa valuri. Marketa arata minunat, obrajii rosii, buzele congestionate si albastrui. Isi pierde cunostinta, se intoarce, pleaca, vine, pleaca, vine, pleaca, vine, pleacavinepleacavinepleacavine. O explorez cu degetele si nu e sigura catre care dintre senzatii sa-si indrepte atentia, in ce directie trebuie sa se miste ca sa scape de prea mult. Nu scapa de nimic insa pana cand Petter, dupa o lunga vreme, imi prinde privirea si imi face semn ca gata, le dezlegam. Le mangaiem si le sarutam, si le dam cu creme pe gat unde funiile au lasat arsuri rosietice. Oftam toti, nu stiu de ce, si zambim linistiti. Dupa o vreme, Petter si Luba ne conduc catre usa, stam o clipa si privim din prag rasaritul care se apropie si cautam apoi cu pasi moi drumul catre pat, nesiguri ca vom avea vreodata destula energie ca sa terminam toate lucrurile incepute.